Cred ca ar fi interesant pentru orice cradle orthodox (ortodox din leagan) sa cunoasca un ortodox convertit. In experienta mea, din cei cativa pe care i-am cunoscut, ei expira bucurie, vorbesc despre credinta lor cu bucurie, vorbesc despre Hristos cu bucurie, au parca mai multa incredere in pronia lui Dumnezeu. In comparatie cu unii care sunt ortodocsi din copilarie, si care cateodata, sau pentru altii mai tot timpul, au impresia ca nu sunt pe calea ce buna, ca il supara pe Dumnezeu in continuu, ca sunt cei mai mari pacatosi, cei convertiti la maturitate, poate si din cauza ca, de obicei, inainte de a ajunge la ortodoxie au trecut si pe la alte confesiuni, sunt fericiti sa fie ortodocsi, stiu cu siguranta ca sunt pe calea cea buna, au acea bucurie pe care toti o avem cand descoperim ceva care ne schimba viata in bine.
Crestinismul este o religie a bucuriei ( de cate ori nu spune Mantuitorul "Bucurati-va" dupa inviere?), iar tristetea este temporara si trecatoare. Sigur, suntem tristi pentru pacatele noastre si pentru cat ne indepartam de Hristos prin ele, dar Hristos ne-a dat o cale prin care sa scapam de ele si sa ne (re)apropiem de El, nu? Un crestin care este mai tot timpul trist (spune ca isi plange pacatele), este imbufnat, zambeste sau rade din toata inima din an in Paste, si atunci se simte vinovat si spune ca a avut o ispita (cica Hristos nu a ras niciodata, deci nici crestinii adevarati nu ar trebui..?!) este un crestin care nu stie sa se bucure in Hristos. La fel cum spunea si Fani despre fratele fiului risipitor care a devenit gelos pe bucuria fratelui, iar tatal ii spune ca se putea si el bucura cu prietenii lui oricand ii vroia inima fiindca tot ce este al lui este si al fiului, trebuia doar sa indrazneasca.
|