Observ ca se tinde spre o polarizare monahism - casatorie. Cred ca e un lucru imprecis, o viziune limitativa. Arhim. Emilianos, staretul m-rii athonite Simonos Petras zice ca "monahismul e o nunta. Si, prin urmare, Hristos este intotdeauna Mirele" (Viata in duh, Deisis, 2001, p.143). Citez
din cateheza tinuta maicutelor de la Ormilia, catehexa intitulata "Nunta vesnica". Poate nu deranjeaza sa continui cu aceeasi sursa: "Oricine in manastire nu are o relatie personala cu Hristos, nu se va simti vreodata in largul sau in manastire. Va fi intotdeauna un om nefericit, chinuit, complexat, un om care in cele din urma nu va iubi niciodata, dar niciodata pe Dumnezeu" (ibidem, p.149). Asadar, e prea posibil si asa ceva. Iar asta nu doar in modernitate si nu doar in spatiul romanesc.
Tot parintele Emilian incearca sa puna o perspectiva dreapta: comuniunea. "Avem pe Hristos Mirele, avem si mireasa, monahia. Intrucat aceasta e logodita cu Hristos, inseamna ca au avut o comuniune oarecare, o relatie chiar si slaba, care a asigurat monahia despre existenta si corporalitatea lui Hristos. Daca cineva a devenit monah fara sa fi gustat vreodata aceasta avem o mare problema. Acest om va suferi mult in viata lui. Nu ca va ramane nepartas al oricarei gustari, dar acest om pare a fi o existenta care va iubi si va cunoaste pe Dumnezeu prin cruce si prin durere" (ibidem, p. 148)
Parintii au fost tot timpul constienti de riscuri: "De ce te-ai facut monahie daca cel pe care l-ai iubit e o plasmuire a fanteziei tale, e cineva despre care ai auzit vorbindu-se dar pe care nu-l cunosti de fapt; e cineva lipsit de trup. Un asemenea Dumnezeu, pe care L-ai iubit si de Care ti-ai legat viata ta are valoarea pe care o pot avea fanteziile tale... Fiindca nu exista iad mai rau decat sa fii monahie si sa-L vezi pe Hristos ca pe Unul nevazut si netrupesc" (ibidem, p.144-145).
Sper ca nu v-am obosit cu citarile dar cred ca ramanem sterili in discutiile noastre dac//a nu punem temei. Experientele individuale nu pot fi etalon.
Cu drag!
|