Citat:
În prealabil postat de Fani71
Stii ca se spune ca sunt mai multe etape in viata duhovnicieasca: mai intai suntem ca niste robi, indeplinim poruncile de frica de pedeapsa (mi se pare ca tu aici la nivelul asta ramai poate fara sa iti dai seama). Pe urma suntem ca niste mercenari, le indeplinim sperand n salariu (raiul). In stafsit, le indepinim ca niste fii, din dragoste.
O viata spirituala care nu face progrese nu stagneaza, ci regreseaza. Nu putem ramane toata viata la stadiul de robi.
|
Si eu intelegeam la un moment dat asa.. acum cred ca Lavrentiu are dreptate: calitatile de rob si fiu nu sunt antitetice in aceasta situatie (din dragoste te "inrobesti", te pui cu totul la dispozitia Celui pe Care-L iubesti).
Ghiceam de mult ca tu catre asta "bati": iubirea dicteaza actele tale, nu legea, nu ascultarea. Si tu gandesti ca ai o "libertate" care provine din "iubire". (am pus ghilimele pt ca intelesul acestor cuvinte difera de la om la om, se pare)
Dar te intreb din nou si din nou (si altii, cum ar fi Traditie, tot asta au insinuat): DE UNDE STII?
De unde stii ca esti la nivelul pe care presupui ca-l ai?
De unde stii ca trairea ta este chiar iubire?
Una este cunoasterea cu mintea, pur teoretica.. cu totul alta este cunoasterea in DUH.
Eu stiu foarte bine ca desi inteleg multe cu mintea, inima mea nu vrea sa priceapa nimic.
Eu as fi fericita sa fiu si in stadiul de "rob" al lui Dumnezeu. Dar sunt?
Eu stiu atata: ca fii fac intotdeauna dorinta Tatalui. Asta ma exclude automat din categoria fiilor.
Eu nu vreau sa dovedesc neaparat ca am dreptate. Dar ma intreb cum se judeca altii de cred ca sunt fii. (Ca nu as vrea sa fiu fiica si sa nu stiu - desigur nu vreau sa neg botezul, euharistia etc.., dar nu vreau nici sa ma inchipui stiu eu ce si sa ma culc linistita pe urechea proasta.)