Citat:
În prealabil postat de anna21
Si eu intelegeam la un moment dat asa.. acum cred ca Lavrentiu are dreptate: calitatile de rob si fiu nu sunt antitetice in aceasta situatie (din dragoste te "inrobesti", te pui cu totul la dispozitia Celui pe Care-L iubesti).
Ghiceam de mult ca tu catre asta "bati": iubirea dicteaza actele tale, nu legea, nu ascultarea. Si tu gandesti ca ai o "libertate" care provine din "iubire". (am pus ghilimele pt ca intelesul acestor cuvinte difera de la om la om, se pare)
Dar te intreb din nou si din nou (si altii, cum ar fi Traditie, tot asta au insinuat): DE UNDE STII?
De unde stii ca esti la nivelul pe care presupui ca-l ai?
De unde stii ca trairea ta este chiar iubire?
Una este cunoasterea cu mintea, pur teoretica.. cu totul alta este cunoasterea in DUH.
Eu stiu foarte bine ca desi inteleg multe cu mintea, inima mea nu vrea sa priceapa nimic.
Eu as fi fericita sa fiu si in stadiul de "rob" al lui Dumnezeu. Dar sunt?
Eu stiu atata: ca fii fac intotdeauna dorinta Tatalui. Asta ma exclude automat din categoria fiilor.
Eu nu vreau sa dovedesc neaparat ca am dreptate. Dar ma intreb cum se judeca altii de cred ca sunt fii. (Ca nu as vrea sa fiu fiica si sa nu stiu - desigur nu vreau sa neg botezul, euharistia etc.., dar nu vreau nici sa ma inchipui stiu eu ce si sa ma culc linistita pe urechea proasta.)
|
Nu Anna, nu ghicisesi, eu nu vreau sa vorbesc despre mine cand vorbesc despre acea dragoste suprema aici (nu zic de loc ca eu o am, evident nu o am), sau sa imi justific actele. De altfel daca m-ai cunoaste personal ai sti ca sunt genul mai degraba fricos, scrupulos, care in multe, prea multe prefera sa se tina de reguli, si se tot autoverifica. ;-)
Nu este vorba, repet, despre oamenii indumnezeiti, despre sfintii care poarta in inima lor intreaga omenire, dupa modelul lui Dumnezeu, in majoritatea pasajelor din NT in care se vorbeste despre libertate. Eu am pus numai cateva, dar sunt mult mai multe, inpanzesc toata Evanghelia (in sens larg, adica 'vestea cea buna'). Am citit acum un articol de dictionar biblic (foarte bun, scris de autori catolici prieteni cu ortodoxia de altfel) care sintetieaza foarte bine problema, si daca o sa am timp o sa il rezum diseara sau maine. Libertatea noastra este libertatea de pacat (adica: posibilitatea de a ne elibera de el, care inainte de Hristos nu era inca data), de moarte si de Lege. Aceasta libertate o dobandim deja prin botez, si o dobandim prin participarea la Euharistie. Este libertatea Harului care lucreaza in noi, chiar asa pacatosi cum suntem, daca nu iesim din Trupul lui Hristos prin pacate de care nu ne pocaim prin spovedanie si nu nevindecam prin euharistie.
Ramane, bineinteles, sa ne-o exercitam. Asta este povestea vietii noastre.
Sigur, am inceput aceasta discutie din cauza inpotmolirii altor discutii pe tema felului in care trebuie intelese regulile in Biserica si pe tema felului in care trebuie inteles pacatul - eu zic: Nu ca o incalcare a unei reguli). Regulile sunt bune, dar nu sunt ele baza, baza trebuie sa fie dragostea, pe ea trebuie sa o cultivam, regulile ne pot servi si ne servesc ca ajutor, dar nu daca le privim cum priveau evreii Legea.