[Fani71]

În prealabil postat de zaharia_2009

Nu critic si nu comentez nicicum aceasta postare . Dar sa incercam sa folosim acest exemplu si pt. o alta fata a sa deoarece este prielnic. Stim ca unul din multele pacate pe care le poate face om este si ,,tinerea de minte " a raului produs de altul asupra ta. Parintii invata ca cel care greseste este obligat sa-si ceara iertare pt. greseala sa de 3 ori de la celalalt (in cazul in care a cerut o data sau si a doua oara si nu a primit iertare)dar daca a treia oara nu i s-a iertat atunci el este deslegat automat de greseala (pt. cainta sa) pasindu-i pacatul neiertatorului impietrit . In al doilea rind (si cred ca toata lumea cunoaste ca pe aceasta tema au existat neincetat discutii atit filosofice cit si duhovnicesti) daca ai spus ca ierti , pai iertat este, iertarea nu este doar din gura ci din suflet . Adica nu spui din gura ca ierti dar din suflet tot iti aduci aminte si il ,,socresti" pe celalalt tot invinuindu-l . Cind ai dat iertare ai sters complet tot evenimentul pt. vecie din suflet si memorie. Ori, asa cum si acest exemplu aduce in discutie, de cite ori te uiti la usa si vezi gaurile cuielor (cuiele nu le mai vezi deoarece baiatul s-a oprit de la pacate) iti dai seama si-ti reamintesti ce rau a facut el cu pacatele sale ! Sau altfel spus , gaurile te ajuta sa nu uiti raul pricinuit si atita timp cit exista gaurile exista in fata ochilor si pacatele fiului . Sau ...iertarea nu este pe de-antregul ! Si, cum judecam in aceasta situatie raportul vina -pacat -iertare ? Deoarece urma cuielor ramine etern, adica atita timp cit exista lemnul usii , adica constiinta aceluia asupra caruia s-a rasfrint pacatul copilului !
Iata deci, ca si pildele frumoase atrag atentia asupra faptului ca... iertare, iertare dar pacatele sadesc in constiinta amintirea vesnica a pacatului savirsit de care la urma urmei trebuie sa ne ferim deoarece este un alt pacat. Chiar sunt povesti in Proloage in care calugari batrini sau pustnici vietuitori la marginea unui sat au fost invinuiti si pedepsiti pe nedrept de sateni pt. fapte ipotetice dar care la un timp s-au dovedit false iar pustnicii isbaviti de pacate cu multa staruinta . Iar ei, aici este interesant, au spus ca pt. staruinta satenilor in a-si cere iertare ii iarta dar ca parasesc locul acela pt. totdeauna , adica nu mai ramin rugatori si pentru satul respectiv, ca urmare a greselii de care s-au facut vinovati acestia . Im, cam greu de inteles bine, bine aceste pilde ! Parerea mea, dumneata sora ce zici ?

Dar daca zici ca iertarea este iertare, atunci cum ramane cu teoria ta (stiu, nu este a ta, este a parintelui Cleopa, dar in fine, expusa de tine) despre cei care desi spovediti din cauza ca nu si-au facut canonul sau din cauza ca un preot nu le-a dat canonul ca la carte trebuie sa il faca in iad? Aia nu este tot un fel de urma a pacatului care trebuie stearsa in mod contabil?