Citat:
În prealabil postat de MariS_
Astept interpretarea din "Hristos Lumina Lumii".
|
"Isus spusese că vrea să se întâlnească cu ucenicii Săi în Galilea; și îndată ce a trecut Paștele, ei și-au îndreptat pașii într-acolo. Lipsa lor de la Ierusalim în timpul sărbătorilor ar fi fost socotită drept indiferență și rătăcire, de aceea au rămas până la sfârșitul lor; dar odată trecute, s-au întors bucuroși acasă pentru a întâlni pe Mântuitorul, așa cum le spusese El. Șapte dintre ucenicii Lui erau în grup, îmbrăcați în hainele umile de pescari; erau săraci în ce privește bunurile lumii acesteia, dar bogați în cunoașterea și trăirea adevărului, lucru care înaintea Cerului le dădea locul ce mai de frunte ca învățători. Nu fuseseră elevi în școlile profeților, dar timp de trei ani fuseseră învățați de cel mai de seamă Educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. Sub îndrumările Lui, deveniseră nobili, inteligenți, cultivați, ajungând unelte prin care oamenii puteau să fie îndrumați în cunoașterea adevărului.
Cea mai mare parte a lucrării lui Hristos fusese săvârșită aproape de Marea Galileii. Îndată ce ucenicii s-au adunat într-un loc unde să nu fie tulburați, s-au găsit înconjurați de amintiri despre Isus și lucrările Lui cele mari. Pe marea aceasta, pe când inima lor era cuprinsă de spaimă, iar furtuna turbată se năpustea asupra lor ca să-i nimicească, Isus a mers pe valuri pentru a-i scăpa. Tot aici furtuna a fost liniștită prin cuvintele Lui. Se putea vedea țărmul unde peste zece mii de oameni fuseseră hrăniți din câteva pâinișoare și câțiva pești. Nu departe era Capernaum, locul unde se făcuseră atâtea minuni. Pe când ucenicii priveau la toate acestea, mintea lor era plină de cuvintele și faptele Mântuitorului lor.
Seara era plăcută și Petru, care încă mai avea mare plăcere de corăbii și de pescuit, dădu sfatul să se meargă pe mare și să se arunce mrejele. Ceilalți erau gata să meargă; aveau nevoie de hrană și de îmbrăcăminte, lucruri pe care munca unei nopți cu izbândă în pescuit li le-ar fi adus. Așadar, au plecat cu corabia, dar n-au prins nimic. Au muncit toată noaptea dar fără nici un spor. În timpul orelor obositoare vorbeau despre Domnul lor, care le lipsea, și își reaminteau de lucrurile minunate la care ei fuseseră martori, în lucrarea Lui de lângă mare. Se întrebau ce va fi cu ei în viitor și se întristau când se gândeau la ceea ce-i aștepta.
În tot timpul acesta, un Supraveghetor singuratic i-a urmărit de pe țărm cu ochiul Său, dar El era nevăzut . În cele din urmă, s-au revărsat zorile. Barca era numai la o mică depărtare de țărm, și ucenicii au văzut un Străin stând pe mal, care i-a oprit cu întrebarea : "Copii, aveți ceva de mâncare? Când ei răspunseră : "Nu", El le zise : "Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbiei, și veți găsi'. Au aruncat-o deci, și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor".
Ioan a recunoscut pe Străin și a spus către Petru : "Este Domnul". Petru era așa de încântat și de bucuros încât în nerăbdarea lui s-a aruncat în apă și curând ajunse lângă Învățătorul său. Ceilalți ucenici au venit cu barca, trăgând plasa cu pești după ei. "Când s-au coborât pe țărm, au văzut acolo jăratec de cărbuni, pește pus deasupra și pâine".
Ei erau prea încântați ca să mai întrebe de unde era focul și mâncarea. "Isus le-a zis : 'Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum'". Petru dădu fuga după plasa pe care o lăsase și ajută fraților săi să o tragă la țărm. După ce s-a terminat lucrul și s-au făcut pregătirile, Isus chemă pe ucenici să vină și să mănânce. El frânse hrana și o împărți între ei și fu cunoscut și recunoscut de toți cei șapte. Acum le reveni în minte minunea cu hrănirea celor cinci mii pe coasta muntelui; dar o temere misterioasă îi cuprinse și în tăcere priveau la Mântuitorul înviat.
Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Își amintiră cum la porunca Lui se avântase spre larg și aruncaseră plasa; de pescuirea minunată când năvoadele erau atât de pline încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescuit și le făgăduise că-i face pescari de oameni. El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învățătorului lor nu slăbise datoria lor de a săvârși lucrarea pe care le-o încredințase. Cu toate că urmau să fie lipsiți de tovărășia Lui personală și de mijloacele pe care le câștigaseră prin ocupația lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă și mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare lor. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe țărm. Aceasta era partea credinței. Dacă lucrau în legătură cu El - unind puterea Lui dumnezeiască cu străduințele lor omenești - nu se putea să nu aibă succes.
Hristos trebuia să dea o altă lecție care privea în mod deosebit pe Petru. Tăgăduirea Domnului său fusese în contrast rușinos cu pretinsa credincioșie de mai înainte a lui Petru. El dezonorase pe Hristos și arătase asupra sa neîncrederea fraților săi. Ei se gândeau că nu i se va mai îngădui să ocupe locul pe care îl avusese înainte între ei, și el însuși își dădea seama că nu mai inspira nici un fel de încredere. Înainte de a fi chemat să-și reia lucrarea apostolică, trebuia să dea dovadă de pocăință. Fără aceasta, păcatul lui, deși se pocăise de el, ar fi putut să-i nimicească influența ca serv al lui Hristos. Mântuitorul i-a dat prilej să recâștige încrederea fraților săi și, pe cât posibil, să îndepărteze ocara pe care o adusese asupra Evangheliei.
Aici se dă o învățătură pentru toți urmașii lui Hristos. Evanghelia nu face nici un compromis cu răul. Ea nu poate să scuze păcatul. Păcatele ascunse trebuie să fie mărturisite în ascuns înaintea lui Dumnezeu ; dar în ce privește păcatele fățișe, trebuie să se facă mărturisire pe față. Ocara păcatelor ucenicilor este aruncată asupra lui Hristos. Ele fac pe Satana să tresalte, iar sufletele îndoielnice , să se poticnească . Dând dovadă de pocăință ucenicul, pe cât îi stă în putință, trebuie să îndepărteze această ocară.
Pe când Hristos și ucenicii mâncau la marginea mării împreună, Mântuitorul puse lui Petru întrebarea : "Simone, fiul lui Iona, Mă iubești mai mult decât aceștia ?", referindu-Se la frații lui. Petru spusese o dată : "Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire , eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire." Matei 26,33. Dar de astă dată el se prețui mai mult. "Da, Doamne", zise el, "știi că Te iubesc". Nu se vede aici nici o susținere înflăcărată că iubirea lui este mai mare decât aceea a fraților lui. El nu-și arăta părerea în ce privește devoțiunea lui. El face Apel la acela care poate să citească toate gândurile inimii, să judece sinceritatea lui -" Tu știi că Te iubesc". Iar Isus îi zise: "Paște mielușeii Mei".
Isus încercă din nou pe Petru, repetând cuvintele de mai înainte : "Simone , fiul lui Iona, Mă iubești ? " De astă dată El nu mai întrebă pe Petru dacă Îl iubește mai mult decât frații lui. Și cel de al doilea răspuns a fost ca și cel dintâi, lipsit de orice asigurări pline de închipuire: "Da, Doamne, știi că Te iubesc". Isus îi zise iarăși : "Paște oițele Mele". Mântuitorul puse din nou întrebarea cercetătoare: "Simone , fiul lui Iona, Mă iubești ?"Petru s-a întristat ; el gândea că Isus se îndoiește de iubirea lui. El știa că făcuse pe Domnul să nu mai aibă încredere în el și cu inima îndurerată spuse: "Doamne, Tu toate le știi : știi că Te iubesc". Isus îi zise iarăși : "Paște oile Mele !" De trei ori Petru tăgăduise pe față pe Domnul său, și de trei ori Hristos a obținut de la el asigurarea iubirii și credincioșiei lui, îndreptând întrebarea aceea hotărâtă, ca pe o săgeată înfocată, către inima lui rănită. Înaintea ucenicilor lui Isus adunați, El descoperise adâncimea pocăinței lui Petru și dovedise cât de cu totul umil era ucenicul cel atât de încrezut pe vremuri.
Din firea lui, Petru era pornit și înflăcărat, și Satana se folosise de aceste trăsături ale lui pentru a-l doborî. Chiar înainte de căderea lui Petru, Isus îi spusese : "Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta ; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi". Luca 22, 31 - 32. Venise timpul, și schimbarea lui Petru era vădită. Întrebările cercetătoare și precise ale Domnului nu primiseră un răspuns înflăcărat și mulțumit de sine ; iar din cauza umilinței și pocăinței lui, Petru era mai bine pregătit ca mai înainte să lucreze ca păstor al turmei.