HLL - Din nou la mare 2
"Cea dintâi lucrare pe care Hristos a încredințat-o lui Petru, după ce l-a reașezat în slujba lui, era aceea de a paște mielușeii. Aceasta era o lucrare în care Petru avea prea puțină experiență. Se cerea multă grijă și bunătate, multă răbdare și străduință. Petru era chemat să se îngrijească de cei tineri în credință, să învețe pe cei neștiutori, să le deschidă Scripturile și să-i învețe cum să fie de folos în slujba lui Hristos. Până acum, Petru nu fusese pregătit pentru a face lucrul acesta, nici pentru a-i înțelege însemnătatea. Dar tocmai lucrarea aceasta îl chema acum Isus să o îndeplinească. Suferințele prin care trecuse și pocăința lui îl pregătiseră pentru această lucrare.
Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna fără să cugete, vorbea pripit. Era totdeauna gata să corecteze pe alții, să-și spună părerea, înainte chiar de a-și da seama de sine sau de ceea ce ar fi avut să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Și-a păstrat râvna lui de pe vremuri, dar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut , nici îngâmfat, ci liniștit, stăpân pe sine, gata de a fi învățat. În împrejurările acestea putea să pască mielușeii turmei lui Hristos.
Felul în care Mântuitorul lucrase cu Petru avea o învățătură atât pentru el cât și pentru frații lui. Îi învăța că trebuie să întâmpine pe cel greșit cu răbdare , simpatie și iubire iertătoare. Cu toate că Petru tăgăduise pe Domnul său, iubirea pe care Isus i-o purta nu se stinsese. Tot o astfel de iubire trebuie să simtă și ajutorul păstorului pentru oile și pentru mieii încredințați îngrijirii lui. Amintindu-și de propria lui slăbiciune și greșeală, Petru trebuia să se poarte tot așa de blând cu turma sa cum Se purtase și Hristos cu el.
Întrebarea pe care Hristos a pus-o lui Petru e plină de însemnătate. El a amintit numai o condiție pentru a fi ucenic sau pentru a sluji. "Mă iubești ?" a zis El. Aceasta este însușirea cea mai de seamă. Petru ar fi putut să aibă oricare altă însușire, dar fără iubirea pentru Hristos, el nu putea să fie un păstor credincios față de turma Domnului. Cunoștințele, bunăvoința, elocvența, sentimentele călduroase și râvna sunt toate mijloacele pentru a săvârși o lucrare bună; dar fără a avea în inimă iubirea lui Isus, lucrarea unui serv al lui Hristos este numai o înfrângere.
Isus a mers numai cu Petru pentru că avea să-i spună anumite lucruri numai lui. Înainte de moartea Sa, Isus îi spusese : "Tu nu poți veni acum după mine, dar unde Mă duc Eu, vei veni mai târziu". La aceasta Petru a răspuns : "Doamne, de ce nu pot veni după Tine acum ? Eu îmi voi da viața pentru Tine". Ioan 13,36 - 37. Când a zis lucrurile acestea, el nu știa pe unde vor merge picioarele lui Hristos. Petru fusese înfrânt când venise încercarea, dar acum urma să i se dea un nou prilej să-și dovedească iubirea față de Hristos. Hristos îi descoperi viitorul pentru ca să poată fi întărit când va veni încercarea cea din urmă a credinței. El i-a spus că după ce va trăi o viață folositoare, când vârsta va influența puterile lui, va urma cu adevărat pe Domnul său. Isus i-a zis: "Când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai ; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile, și altul te va încinge, și te va duce unde nu vei voi'. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu".
Isus a făcut cunoscut în felul acesta lui Petru cum urma să moară ; chiar îi precizase că va întinde mâinile pe cruce. Invită apoi din nou pe ucenicul Său : "Vino după Mine". Petru n-a fost descurajat de această descoperire. Era gata să sufere orice fel de moarte pentru Domnul său.
Până aici Petru cunoscuse pe Isus după trup, după cum mulți Îl cunosc astăzi ; dar nu trebuia să fie mai departe mărginit la atâta. El nu-L mai cunoștea așa cum Îl cunoscuse din legăturile pe care le avusese cu El în cele pământești. Îl iubise ca Om, ca pe un Învățător trimis de cer ; acum Îl iubea ca pe Dumnezeu. Învățase că pentru el , Hristos era totul în tot. Acum, era gata să ia parte la misiunea Domnului plină de sacrificiu. Când în cele din urmă a fost dus la cruce, după însăși cererea lui a fost răstignit cu capul în jos. Socotea că este prea mare cinstea să sufere la fel ca Domul lui.
Cuvintele adresate lui Petru : "Vino după Mine" , erau pline de învățătură. Învățătura aceasta era dată nu numai cu privire la moarte, dar și cu privire la orice pas făcut în viață. Până aici, Petru fusese înclinat să lucreze independent. Încercase să facă planuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, în loc de a aștepta să urmeze planul lui Dumnezeu. Dar nu putea să câștige nimic luând-o la fugă înaintea Domnului. Isus îl îndemnă : "Vino după Mine". Nu alega înaintea Mea. Așa nu vei avea să dai singur piept cu oștile lui Satana. Lasă-Mă să merg Eu înaintea ta și nu vei fi înfrânt de vrăjmaș.
Pe când Petru mergea alături de Isus, a văzut pe Ioan că îi urmează. A avut atunci dorința de a cunoaște viitorul acestuia, și "a zis lui Isus : 'Doamne, dar cu acesta ce va fi ?' Isus i-a răspuns : 'Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție ? Tu vino după Mine !'" Petru ar fi trebuit să se gândească la un lucru, și anume că Domnul i-ar fi descoperit tot ce i-ar fi fost lui de folos să știe. Datoria fiecăruia este de a urma pe Hristos, fără să se neliniștească în zadar de a ști ce lucrare a fost încredințată altora. Spunând despre Ioan : "Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu", Isus nu dădea asigurare că ucenicul acesta va trăi până la a doua venire a Domnului. El nu a făcut decât să afirme puterea Sa supremă, și chiar dacă ar fi voit să facă lucrul acesta, n-ar fi afectat cu nimic lucrarea lui Petru. Atât viitorul lui Ioan cât și al lui Petru erau în mâinile Domului lor. De la fiecare se cerea să fie ascultător în a-L urma.
Câți oameni nu fac și astăzi la fel ca Petru ! Ei se interesează de treburile altora și sunt nerăbdători să știe care le este lucrarea, în timp ce sunt în primejdie să-și părăsească propria lor lucrare . Datoria noastră este să privim la Hristos și să-L urmăm. Vom vedea greșeli în viața altora și lipsuri în caracterul lor. Firea omenească este învăluită de slăbiciuni. Dar în Hristos vom găsi desăvârșirea . Privind la El, vom fi și noi transformați.
Ioan a trăit până la adânci bătrâneți. A trăit în timpul distrugerii Ierusalimului și al nimicirii templului măreț - o preînchipuire a nimicirii finale a lumii. Până în ultimele clipe, Ioan a urmat pe Domnul său îndeaproape. Povara mărturiei lui către biserică era: "Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții"; "cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în ei". 1 Ioan 4,7.16.
Petru fusese pus din nou în apostolia lui, dar cinstea și puterea pe care le-a primit de la Hristos nu i-au dat supremație asupra fraților lui. Lucrul acesta a fost bine lămurit de Hristos când Petru a întrebat : "Cu acesta ce va fi ?" El a zis : "Ce-ți pasă ție ? Tu vino cu Mine". Petru nu a primit cinstea de a fi cap al bisericii. Favoarea pe care Hristos i-o arătase, iertându-i abaterea și încredințându-i hrănirea turmei, și însăși credincioșia lui Petru de a urma pe Hristos i-au câștigat încrederea fraților lui. El avea mare influență în biserică. Dar ceea ce Hristos l-a învățat la Marea Galileii a dus cu el în toată viața. Scriind bisericilor prin Duhul Sfânt, el zicea : "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită : Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu ; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpânit peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și când se va arăta Păstorul cel mare veți căpăta cununa, care nu se poate veșteji, a slavei". 1 Petru 5,1 - 4." Hristos Lumina Lumii p.284-286
|