Mai ramane sa ne amintim de Judecata de apoi, cand Dumnezeu se va arata ca Judecatorul cel drept, si cand fiecare fapta a noastra ne va acuza, fara ca noi sa mai putem face ceva.
Ne arogam tot felul de drepturi, dar uitam ca viata aceasta are un scop in sine: mantuirea noastra, si ca vom da socoteala de fiecare fapta, de fiecare gand.

Acum, aflandu-ne in anii tineretii, ne e f bine cand ne bucuram de toate placerile vietii in lume, si eventual il onsideram excentric pe cel, care e mai credincios, care se fereste de pacate, sau "pierde" multime de timp in rugaciune sau cu mersul la biserica, sau renunta la viata sa pentru Domnul (sfintii). Dar vine ziua, cand meritele acestuia din urma ne vor face sa regretam tot timpul pierdut cu alceva decat rugaciunea sau cu fapte de milostenie si dragoste pentru aproapele. Oare nu ar trebui sa ne trezim mai repede si sa indreptam din greselile noastre cat mai e timp?
Din punctul meu de vedere rolul duhovnicului este tocmai acela de a ne duce cu o mana sigura pe drumul cel mai drept spre mantuire, lucru pentru care ii datoram ascultare.

Unul din pacatele cele mai grele impotriva Duhului Sfant este prea mare incredere in atotbunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti.