Sfintii fac parte din Traditia Bisericii; trebuia sa treaca o vreme, pana cand oamenii au ajuns prin stradania lor la aceasta sfintenie, care stim ca in final tot de la Dumnezeu este. Nu-i putem considera "excentrici" pe toti sfintii din Sinaxar, mai ales pentru faptul ca il avem pe Sf. Ioan Botezatorul ca prim exemplu, dar nu singurul din Evanghelii.
Viata sfintilor ne este pilda vie de cum trebuie sa privim aceasta viata, ce sa cerem de la ea si ce sa dam de la noi, pentru a indeplini scopul existentei noastre: mantuirea sufletului.
Sfintii, prin renuntarile lor aproape totale la bucuriile vietii, (aproape) de neconceput pentru noi, oamenii moderni, au obtinut in schimb toate harismele de la Dumnezeu: darul tamaduirii, darul proorociei, imunitate la otravuri, la foc; harisma de a alunga patimile trupesti; si multe altele.
Acest fel de viata, dedicat lui Dumnezeu, presupune lupta directa cu diavolul timp de decenii; datorita angajarii 100% a calugarilor si a rezistentei lor pana la a-si risca viata, Dumnezeu nu i-a parasit nici o clipa si i-a curatat si de ultima ramasita a pacatului, facandu-i astfel invincibili in fata celui rau. Amintesc iar de Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, care este o lectura cat se poate de ilustrativa in acest sens. Intelegem de acolo ca idealurile noastre actuale de corp bine intretinut si format, nu este decat un fals ideal spre care doar cel rau ne-a impins. Nici unul din sfinti nu a primit harisme pentru musculatura lor perfecta, ci pentru ranile, pe care le-au suportat ca niste eroi pentru Dumnezeu.
Nu mai suntem noi in stare de asemenea performante, dar macar minimum sa facem, fara sa ne intrebam daca nu e prea mult sau daca nu cumva ne lezam astfel libertatea. Adevarata noastra libertate este intru Hristos si modelul este Hristos Insusi, care a suferit moarte martirica pentru pacatele noastre, pe care noi inca le mai inmultim, fara parere de rau, in numele intelesului de libertate, inventat de noi si diferit de libertatea cea adevarata intru Hristos.