Și mie mi-au dat lacrimile citind postările voastre.Mi-am amintit câteva întâmplări legate de forum.Deschisesem un topic intitulat "Bătrânii".Am folosit de mai multe ori cuvântul"sincer".Cineva și-a făcut cont(pe care imediat l-a șters) cu acest username"sincer" și mi-a scris un mesaj care suna cam așa"vrei să fiu sincer? o cam faci pe deșteapta".Nu am răspuns la mesaj dar m-am gândit mult la cele scrise și am ajuns la concluzia că ar putea să aibă dreptate persoana care mi-a scris!
Nu vreau să par ceea ce nu sunt iar dacă am lăsat această impresie cuiva,dacă am părut că vreau să fiu sofisticată sau mai erudită decât sunt voi spune din nou IERTAȚI_MĂ.
Dacă am ceva în plus față de majoritatea userilor este doar vârsta (dar nu cea duhovnicească unde sunt copil mic !).
Andrei spuneai în postarea de mai sus că ne cerem asemenea copiilor iertare și iar greșim.
învățătura Sfinților Părinți ne învață să iertăm "de șaptezeci de ori câte șapte" sau "de câte ori ai greșit ridică-te și te vei mântui".
Ce este mai bine oare să greșim și să ne cerem iertare sau să greșim mereu și să nu cerem niciodată iertare?
|