[bretanion]

multor sectanti nu le va placea ce scrie Sf Ignatie Briancianinov, imi pare rau pt ei, dar o fac spre binele lor vesnic...cititi cu atentie totul pana la capat.

DESPRE FAPTELE BUNE
ALE CELOR DE ALTĂ CREDINŢĂ
DESPRE MÂNTUIREA
NEORTODOCŞILOR
X
Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov
www.mirem.ro
2
Mulţumim
Prea Cucernicului Părinte Theodoros
Zisis, distins profesor al Facultăţii
de Teologie Ortodoxă din Tesalonic,
pentru bunăvoinţa de a ne acorda
dreptul şi binecuvântarea publicării
acestei lucrări apologetice, spre
slava Bisericii Ortodoxe de
pretutindeni.
3
CUVÂNT ÎNAINTE
stăzi Ortodoxia zace sub puterea celui
rău, zbătându-se în agonia veacului celui
de pe urmă, clătinată de vrăjmaşii cei din
afară şi vândută de slujitorii cei
dinăuntru.
Trăim vremuri despre care au proorocit
dumnezeieştii Părinţi ai Ortodoxiei, vremuri de apostazie
vădită şi tăinuită, vremuri în care, precum oarecând în
vechiul Babilon, la fel şi astăzi, omenirea îşi temeluieşte
aşezământ din fărădelege, împotrivindu-se lui
Dumnezeu şi sfinţilor Săi. Creştini, apostaţi, eretici,
păgâni şi atei, se adună spre a înălţa un nou turn:
ecumenismul, iubirea, pacea, unitatea, toleranţa,
comunicarea, etc. deopotrivă cu inovaţiile aduse de
Biserică, sunt cărămizile şi schelăria acestuia. Arhitecţii
A
4
sunt diavolii, slujiţi de calfe şi zidari destoinici:
întâistătătorii laici şi religioşi ai popoarelor, împreună cu
ierarhii lui Hristos: patriarhi, mitropoliţi, episcopi.
Cine se ridică împotriva acestora, cine se încumetă
să surpe turnul? Prea puţini, ca să nu spunem, aproape
nimeni. Printre cei puţini se numără, iată şi Sfântul ierarh
Briancianinov, care vădind minciuna şi înfruntând erezia,
se arată vrednic mărturisitor şi urmaş al Sfinţilor Părinţi,
din vechime, care n-au zăbovit a îndrepta şi a mustra cu
bărbăţie, atunci când ortodoxia era în primejdie.
Astfel cuvântul Sfântului Ierarh, în această vreme
a tăcerii cu orice preţ, se dovedeşte a fi certare şi ruşine a
păstorilor ecumenişti din Biserică, mustrare şi îndemn la
mărturisire pentru cei temători şi îndoielnici.
Căci, observăm cu îngrijorare că bună parte din
duhovnicii renumiţi ai ţării noastre, preocupaţi de temele
clasice ale Ortodoxiei, precum răbdarea, dragostea,
smerenia, ascultarea, etc. ocolesc cu desăvârşire a zăbovi
asupra ultimelor preocupări şi idealuri ale Bisericii:
adunările şi slujbele cu cei din alte credinţe, dorinţa de
unire cu ereticii, recunoaşterea valabilităţii tainelor altor
biserici; adaptările dogmelor, canoanelor şi rânduielilor
ortodoxe la exigenţele societăţii moderne -- într-un
cuvânt ecumenismul.
Astfel, asupra lor apasă vina tăcerii care trădează,
căci, „prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”, spune un sfânt al
Bisericii. Tăcere ce otrăveşte Biserica, pogoară pe creştini
în rătăcire şi înlesneşte vieţuirea împotriva lui Hristos a
apostaţilor, ateilor şi păgânilor.
Să părăsim, aşadar, această ruşinoasă şi
păgubitoare tăcere, alăturându-ne marilor mărturisitori
ai vremii noastre, neobosiţilor luptători ai rătăcirilor
5
ecumeniste, precum sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu - Ioan
Iacob Hozevitul, Ioan Maximovici, Averkie Tauşev,
Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Serafim Rose, căci
judecând după duhul veacului şi după frământarea
minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul
Bisericii, care se clatină de mult, se va cutremura straşnic
şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se
împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui
au fost împrumutate de la stihiile lumii vrăjmaşe Bisericii, şi
mai curând vor accelera căderea ei, decât să o oprească.
Conon Monahul
6
CUVÂNT DESPRE ORTODOXIE ŞI
DESPRE NEORTODOCŞI
a începutul cuvântului nostru în Duminica
Ortodoxiei pare firească întrebarea: „ce este
Ortodoxia?”
Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi lăudare a lui
Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în
Duh şi adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de
către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit
omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu există Duh,
acolo nu există Ortodoxie.
Unde nu este Ortodoxie,
acolo nu este nici mântuire
Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi
filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi
înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura
Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru
mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici
mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de
toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar
cine n-o va păstra întreagă şi fără de prihană, acela va
pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare).
Pentru a păstra în siguranţă acest zălog al nostru,
L
7
astăzi Sfânta Biserică enumera public, în auzul tuturor,
acele învăţături generale propagate de satana - expresie a
vrăjmăşiei contra lui Dumnezeu - care defăimează
lucrarea mântuirii noastre şi ne-o răpesc. Biserica
demască aceste învăţături ca pe nişte lupi înfricoşători, ca
pe nişte şerpi veninoşi, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi.
Păzindu-ne de toate acestea şi scoţându-i din prăpastia
pierzaniei pe cei înşelaţi de acestea, Biserica predă
anatemei acele învăţături şi pe cei ce le urmează cu
îndărătnicie.
Cuvântul „anatema” semnifică îndepărtare,
respingere (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când
Biserica predă anatemei o învăţătură, înseamnă că acea
învăţătură conţine hula împotriva Duhului Sfânt.
Aşadar, în scopul mântuirii, aceasta trebuie să fie
respinsă şi îndepărtată, tot aşa cum otrava este ţinută
departe de alimente.
Atunci când o persoană este predată anatemei,
înseamnă că acea persoană şi-a însuşit învăţătura
hulitoare în mod irevocabil, lipsindu-se de mântuire el
însuşi şi lipsindu-i şi pe apropiaţii lui, cărora le-a
transmis felul său de gândire. Iar când acea persoană se
decide să părăsească învăţătura hulitoare şi să primească
învăţătura Bisericii Ortodoxe, după rânduiala Bisericii,
este datoare să anatematizeze falsa învăţătură de care era
legat mai înainte şi care îl duce la pierzanie, îl înstrăina
de Dumnezeu, îl forţa să duşmănească pe Dumnezeu, să
hulească pe Duhul Sfânt, şi îl menţinea în comunicare cu
satana.
8
Cugetarea omenească inclusă în
învăţătura credinţei creştine se numeşte
erezie
Toate învăţăturile omeneşti, cuprinzând propria
cugetare inspirată din intelectul înşelător, din
înţelepciunea trupească a oamenilor strecurate abil în
învăţătura despre Dumnezeu, descoperită de Dumnezeu,
pricinuiesc moartea veşnică. Cugetarea omenească
inclusă în învăţătura credinţei creştine se numeşte erezie,
iar urmarea acestei învăţături - rea-credinţă...
Inima lor cea nesocotită s-a întunecat –spune
Apostolul despre înţelepţii care s-au abătut de la
adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu - zicând că sunt
înţelepţi, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat
necurătiei, după poftele inimii lor... ca unii care au
schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună; pentru
aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară.
Patimi de ocară însemnează feluritele patimi ale
desfrânării. Apollinarie era stăpânit de patima
destrăbălării. Eutihie era orbit mai cu seamă de pofta de
arginţi, iar destrăbălarea lui Arie întrecea orice
închipuire.
Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al
înţelepciunii trupeşti, sunt născoceli ale duhurilor
necurate. Feriţi-vă de eresurile cele împotrivitoare lui
Dumnezeu - zice Sfântul Ignatie Teoforul - deoarece prin
însăşi natura lor, acestea sunt născociri diavoleşti ale
şarpelui plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare:
duhurile necurate au căzut de la înălţimea demnităţii
duhovniceşti; ele au căzut în cugetarea trupească de la
9
cea duhovnicească.
La oameni, binele este amestecat cu răul, şi de aceea
devine netrebuincios; la duhurile necurate
precumpăneşte şi acţionează numai răul. Cel mai mare
păcat al lor era ura nestăvilită faţă de Dumnezeu,
exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui. În
trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu
însuşi. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească
făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de
neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar
plaga morţii veşnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima
lor esenţială este mândria. Ei sunt prea plini de o
nemaipomenită şi neroadă vanitate.
Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor!
Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare
întregi; răpindu-le pe neobservate creştinismul, ei l-au
înlocuit cu o doctrină blasfemitoare şi i-au conferit acestei
ucigătoare învăţături titlul de creştinism reformat,
veritabil, purificat.
Erezia este un păcat făptuit în special
de către intelect
Acest păcat, fiind acceptat cu mintea, se transmite
duhului, se răspândeşte în tot trupul, păgânindu-l în
întregime, întrucât acesta are însuşirea de a se păgâni şi a
se molipsi prin comunicare cu duhurile necurate. Păcatul
acesta trece neobservat şi pare de neînţeles pentru cei ce
nu cunosc îndeajuns creştinismul. Iată de ce, în mrejele
sale cad cu atâta uşurinţă: simplitatea, candoarea,
necunoştinţa, mărturisirea superficială şi indiferentă a
10
credinţei creştine.