Ma bucur, Fani, ca esti de acord, mai ales ca iubirea de Dumnezeu presupune mult mai multe decat numai dragostea de aproapele: rugaciunea, inchinarea, metania; ori toate acestea nu le facem in fata aproapelui, sau chiar a noastra.

Citind unele postari am gasit exprimata ideea ca e suficient sa il iubesti, in sens omenesc, adica fara a tine cont de Evanghelii, pe aproapele. Aceiasi erau si pentru o iubire a propriei persoane, in sens de rasfat, chiar de idolatrie a propriului corp. De aici nevoia mea de a sublinia diferenta.

Intr-adevar, iubirea de Dumnezeu devine adevarata doar dublata fiind de dragostea, in sens de mila, fata de aproapele. Trebuie sa fim atenti la caderile inerente in dragostea noastra fata de aproapele, care au si ele rolul lor in cresterea noastra spirituala; sa le depasim, ca sa nu confundam cumva, cum zice si Cristian, dragostea formala, fariseismul, cu iubirea adevarata, din toata inima. Are insa grija Dumnezeu sa ne puna la incercare si sa ne dea inapoi, atunci cand suntem tentati sa ne mintim... frumos.
Sa fim insa fiecare atenti la propriul nostru fariseism, pe care il avem intr-o masura mai mica sau mai mare cu totii, pana cand nu ne sfinteste Dumnezeu prin mare mila Sa, si ne ia toate pacatele si le arunca la groapa cu gunoi. Dar pana acolo mai e cale lunga si mai avem inca multe lupte de dus cu noi insine.