Draga Raluca, cele scrise de tine, fiind valabile doar pentru tine, sunt legate direct de liberul tau arbitru, cu care Dumnezeu ne-a dotat pe fiecare in parte. Am auzit de acest fel de spovedanie la sarbi - nu stiu daca este si adevarat, ca ei procedeaza asa - dar iata ca nu esti un caz singular.
Dar am citit de curand cuvintele Pr. Paulin de la Mrea Putna. Iata ce spune acesta despre Sf. Taina a Spovedaniei:
"...Hristos este cumva un gentleman al iertarii, al rabdarii si al iubirii, care nu face decat sa astepte o minima ocazie pentru a darui, pentru a ierta si pentru a iubi. Iar daca aceasta ocazie intarzie sa apara, atunci El nu face decat sa se retraga in tacere cu o suferinta in plus. Totul e o miza a libertatii si a iubirii...
Si astfel, exact in acest punct intervine Taina Spovedaniei. Taina libertatii si a iubirii. Taina care ne face din nou liberi. Taina care ne arata iarasi si iarasi ca suntem iubiti de Dumnezeusi ca putem iubi duhovniceste din nou pe aproapele nostru si pe Iisus Hristos.
Lumea impietrita in minciuna si egoism, ne invata ca acesta Taina este o rusine, o degradare si o injosire cumplita si irevocabila a omului. Ca nu se cuvine sa mergem la un amarat de popa si sa-i spunem lui ceea ce doar pe noi ne priveste. Nu exista pacat si nu avem a da socoteala absolut nimanui pentru ceea ce am facut. "Eu sunt stapan al vietii mele si nu permit unui parlit de popa sa-si bage nasul in treburile mele. si cum adica niste susoteli intre mine si el ar putea sa-mi aduca asa-zisa iertare de la Dumnezeu?"
"Dar ce, Dumnezeu ma poate ierta printr-un popa pacatos ca si mine? Mai bine zis, mult mai pacatos. Iar la urma urmelor, chiar am eu nevoie de iertatrea lui Dumnezeu?! Dar ce am facut asa grav? N-am omorat si n-am dat in cap nimanui. Ce-i cu atatea pacate si liste de greseli kilometrice? A inceput iar Inchizitia?! A reinceput vanatoarea de vrajitoare? Traim in epoca pietrei si ne temem chiar de orice? Gata! Si daca stau bine sa ma gandesc, nici nu exista Dumnezeu! Deci cine sa ma ierte? Ce tot vorbim de iertare?"
Dincolo de ironia si de ridicolul randurilor de mai sus, se cuvine sa admitem ca acestea nu fac decat sa surprinda modul de a gandi al unei majoritati zdrobitoare a celor care se declara daca nu crestini, macar oameni. Sa fie foarte clar totusi, ca cel ce neaga Taina Spovedaniei, neaga insasi existenta lui Dumnezeu. La urma urmelor neaga nevoia proprie de iertare, de vesnicie si de demnitate. Si nu pot adauga decat ca singur satana, impreuna cu ingerii lui, nu are nevoie de iertare adica nu vrea sa-si ceara iertare si se considera indreptatit sa nu aiba nimic in comun cu Dumnezeu, pe Care, spre deosebire de oameni, Il vede si se cutremura, dar are atata mandrie si rautate in el incat s-a impietrit si nu vrea sa faca voia lui Dumnezeu.
Ca sa nu mai spun, ca negarea Spovedaniei este negare, respingere a ideii, dar nu si a prezentei diavolului. Si deja se stie, ca cea mai mare biruinta a diavolului este aceea de a ne face sa credem ca el nu exista. Caci daca dracul nu exista nici pacatul nu exista. Si pentru ce sa-mi cer iertare?! Doar petnru simplul fapt ca exist? Pur si simplu e absurd!
Dar sa nu uit ca se cade a scrie mai luminos despre Spovedanie. Este o Taina pentru cel ce simte ca a gresit. Pentru cel, a carui constiinta inca mai doare, si mai sufera pentru greseli sau pacate... Este o Taina pentru cei care mai privesc la cer si simt ca acolo este un loc in care dreptatea, adevarul, frumosul si binele vor avea un singur loc.
Cel ce ne iubeste cu disperare nu ne cere decat sa spunem: "Am gresit!" Atat! Si nu ne cere sa-I spunem Lui aceste cuvinte, caci prezenta Lui nu doar ne-ar anula libertatea, dar ne-ar pierde, ne-ar topi fiinta intreaga, ne-ar zdrobi si prin infinitul si desavarsirea Lui.
Ci ne cere sa spunem unui om ca si noi ce si cat am gresit. Sa facem un pas inspre un om, pentru a regasi pe Dumnezeu si pe noi insine. Hristos vrea extrem de putin: vrea sa ne oprim macar din cand in cand pentru a ne aminti ca am gresit; cateva clipe din viata noastra sa recunoastem acest lucru, chiar daca pe urma vom relua vechiul nostru mod de viata. Hristos ne va ierta orice si oricat, caci este un Domn al iertarii. Dar a pus si El
o conditie: din cand in cand, cateva clipe sa regretam sincer greselile noastre si sa ne cerem iertare.
Unui om, pentru un om.
Caci nu meritam pe Dumnezeu in acele clipe. Hristos este cu noi pentru a ne ierta atunci cand cerem aceasta iertare.
Hristos ne vindeca prea iubitor totul numai daca iesim din cotidian, din lume, din modul nostru de a fi, cateva clipe. Pentru a fi acolo unde El a hotarat sa fim, asa cum El a vrut sa fim si in fata aceluia care a cerut El sa fim. Ne cere putin pentru a ne ierta mult.
O clipa de smerenie, un moment de coborare din mandria si din preaplinul nostru pentru a spovedi. Pentru a primi ceea ce sufletul nostru atata nevoie:
iertarea! Fara aceasta iertare totul este un iad, chiar daca tot mai multi il amana cu patimi tot mai josnice. Un iad al nebuniei tot mai generalizate si vesnice. Un iad din care nu ne putemscoate singuri, si nici cel mai renumit psiholog. Caci este un iad al ranirii celuilalt, un iad al mortii propriului suflet, un iad al instrainarii de Dumnezeu. Si nimic nu poate mangaia un suflet aflat in acest iad cumplit.
Se spune ca Hristos poarta toate greselile noastre, oricate ar fi acestea; le ia asupra Sa, asa cum apa ia asupra sa toate mizeriile corpului nostru fara a se scarbi, fara a protesta intr-un fel.
Hristos nu se scarbeste de nimic si de nimeni. Este o imensitate a iertarii. Iarta dupa ce a iertat pentru a ierta din nou. Vrea doar sa facem mult prea putin pentru mult prea multul pe care El il face:
sa ingenunchiem inaintea unui preot si sa ne aratam pe noi insine exact cum suntem. Cai El este acolo. Pentru a ne imbratisa
prin mana unui preot, pentru a ne ierta
prin cuvantul lui, pentru a ne darui o bucurie a iertarii, cum numai El stie sa faca. Nu vrea sa ne urcam pe Crucea Lui, ci
vrea doar sa ne coboram genunchii si sufletul in fata unui preot.
Nu cauta sa fim scuipati si batuti, asa cum El a fost,ci din contra ne mangaie si ne vindeca inima. Nu cauta sa ne vada loviti si parasitit, ci vine in intampinarea noastra cu El insusi cu toti sfintii sai. Nu ne condamna la iad, desi il meritam, ci ne daruieste ceea ce are El mai de pret, desi nu suntem vrednici. Nu cere socoteala pentru ca nu am inteles iubirea si ertarea Lui de pana atunci, ci o ia mereu de la capat cu aceeasi iubire si cu o noua iertare. Caci iadul este al celor care nu au vrut sa fie iertati.
Ar trebui ca macar o clipa sa simtim ce e iertarea si mangaierea lui Hristos. Apoi totul se va schimba in viata noastra. Vom mai gresi... dar vom sti sa alergam in bratele Celui ce prea ne iubeste si cu o incredibila rabdare ne iarta si ne primeste.
[SIZE=2][SIZE=2]...
http://www.scribd.com/doc/18277138/S...IE-I-LIBERTATE
[/SIZE][/SIZE]