Citat:
În prealabil postat de Noesisaa
Eu nu vad nimic rau in o rugaciune pe care o spune preotul pentru ca Dumnezeu sa reverse harul Sau asupra unei icoane, sau eu stiu ce al obiect de cult. Pe de alta parte am crescut cu ideea ca o icoana care nu este dusa la biserica ca sa fie binecuvantata nu este o icoana completa, este pur si simplu un obiect ca oricare altul...nu chiar o fereastra spre imparatia lui Dumnezeu. Nu stiu, asa simt eu.
Ma gandesc ca este posibil ca obiceiul sa fi aparut dintr-un fel de nevoie de a controla felul icoanelor. E posibil sa existe icoane care sa exprime erezii prin simbolurile pictate sau ce scrie pe ea, de care un om obisnuit sau fara carte nu isi poate da seama, dar un preot da. Mai stii? Forma crucii in schimb este forma crucii, nu imi dau seama cum ai putea sa o faci intr-un mod eretic...
Pe de alta parte, din cate stiu eu traditia Sf Biserici nu este moarta sau neschimbabila, ci vie. Ar trebui sa respingem o anumita practica, sau sa o privim cu circumspectie, doar fiindca a aparut ca urmare a influentei occidentale de acum 300 de ani? Tot sub influenta lui Petru Movila formula de dezlegare la spovedanie la romani, si cred ca si la rusi, este foarte apropiata de cea latina. Daca la greci este ceva o chestie mai alambicata care practic spune "sa te ierte Dumnezeu," la noi, pe langa asta mai este si "iar eu nevrednicul preot si duhovnic te iert si te dezleg, etc..." deci o nuantare mult mai legalista sau juridica. Ar trebui schimbata fiindca prea suna a "Ego te absolvo a peccatis tuis..."? Si cu siguranta mai sunt si alte influente occidentale in practica romaneasca. (Asta a propos de ce spunea Zaharia acum ceva timp ca nu exista influenta occidentala in ortodoxie...)
|
Pai, si eu gandeam ca tine pana nu demult, Noesisaa, despre icoane vreau sa spun.
Intr-adevar, sensul sfintirii icoanelor ar putea fi un fel de control, si are si un sens ecleziologic, de primire in sanul Bisericii - adica, nu este un obiect privat, pictat intr-un coltisor de catre cineva care se roaga apoi in acel coltisor, ci un obiect bisericesc, care poarta prin el rugaciunea Bisericii.
Insa problema este urmatoarea; ca tocmai prin procesul sfintirii se ajunge sa fie considerate icoane niste imagini care nu sunt icoane, pentru ca nu respecta de loc traditia ortodoxa in felul picturii si temele alese. Ajung chiar imagini problematice ca unele cu Dumnezeu Tatal reprezenat ca un batran cu triunghiul in cap, pictate deosebit de kitsch, sa fie icoane sfinte, pentru ca au fost sfintite, au avut deci sactiunea preotului. Daca ai stii cate orori pioase, dar sfintite, am vazut!
Poate sunt eu prea purista, dar asa am fost invatata sa gandesc la St Serge (pe care unii l-au clasat drept vandul occidentului etc ;-) ): ca influentele scolastice sunt foarte daunatoare ortodoxiei. De la ele vin si problemele pe care am discutat pe alte topicuri, cu intelegerea canoanelor ca un fel de dogme, si individualizarea impartasirii, ci pietismul moral, si rusinea fata de ce este trupesc etc. (in fine, sa nu dam vina numai pe 'occident', mai rasar si spontan, tendinte omenesti reductoare..)
Cea pe care o numesti, cu formula de la spovedanie, este o alta problema, pentru ca induce o falsa intelegere a preotiei, si de aici apar si alte probleme..
In ceea ce priveste sfintirea icoanelor, problema trebuie studiata mai de aproape. Ai dreptate ca traditia Bisericii este vie si uneori este necesar, macar din motive pedagogice daca nu teologice, sa se mai schimbe sau introduca o slujba. Insa in cazul asta se pare ca rugaciunea de sfintire a icoanelor a aparut chiar in momentul cand pictura icoanelor era in plina decadenta. Nu mai era perceputa icoana ca o imagine sfanta (adica participand la sfintenia persoanei reprezentate, mai exact) prin ea insasi, o fereastra spre vesnicie, ci ca un obiect, care indiferent de forma dinainte devine sfintit prin rugaciune. Este totusi o problema aici.. Care merita studiata, nici eu nu pretind ca am dreptate.