[eclat_de_lune]

iertare, elizabeta...cand am vazut mesajul tau, se lasase deja intunericul...imi pare rau. as fi facut doar pentru voi.
hartford, multumesc de incurajari. Fac de prea multe ori drumul acesta si, slava Domnului, nu am frica. Oricum, trenul imi este ca a doua casa si ma simt foarte in siguranta in el. chiar acum, ma gandem cat de mult ador sa merg cu trenul. cand eram in liceu,mergeam cu personalul pana la iasi si chiar si nenorocitele acelea de vagoane etajate-salon aveau farmecul lor. pe care inca il detin. ma bucur ca le-am apreciat dintotdeauna.
Din gandurile mele de tren: " Trenul se misca ireal. Nu aud decat corul cantand. Imperceptila eternitate devine acum senzoriala. Campul se intinde, e acelasi peste tot, griul viscolului e monoton identic, cerul nu mai exista, topitu-s-a in vant. Nu aud zgomotele din tren. poate ca nemiscatul lui parmenide il putem zari /il poti concepe din tren.poti simti eternitatea, poti sa stai undeva de departe si sa te simti pe tine, esti inauntru a ceva si in afara a tot. De undeva de unde poti zari totul. Aud plansetul ingerilor. E incredibila cantarea aceasta. As muri ca sa aud vesnic cantece ca acesta. As muri ca sa iau raiul. Dar nu e suficient, trebuie si sa traiesc. Ador trenul. Ador sa merg cu trenul. Borges spunea ca viata este ca un rau care curge cu tot ce poarta el. Iar, el, Borges este raul. Si nu viata asa cum spune literatura de cele mai multe ori. Asa si eu ma simt de parca trenul sunt eu. Eu ma odihnesc intru tren. Exista o metafizica a trenului? A calatoriei? A calatoriei in care esti purtat, dus, in acelasi timp facut spectatorul a tot ceea ce lasi in urma. Cum e timpul in calatorie? Exista un timp al calatoriei? In tren, orice dorinta se evapora, orice suferinta se stinge, nu exista confort, exista doar o singura prinsoare. Ai ceva in comun cu trenul. Se intampla doar ca el sa mearga in aceeasi directie cu tine. Te ia si pe tine. Sunt ganduri aiurea.
Timpul suspendat..."