Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Este cam greu de evitat "idolatrizarea", caci Sfintilor Parinti ne rugam cu acatiste:
- Acatistul Sf. Ioan Gura de Aur
- Acatistul Cuviosului Simeon Noul Teolog
si altele.
|
Anca, tu cand te rogi catre sf. Ioan Gura de Aur, Ioan Teologul si altii in acatiste, te rogi ca unui Dumnezeu? Nu cred. Stim cu totii ca 'adorarea' se cuvine doar lui Dmnezeu, iar sfintior 'venerarea', adica cinstirea, in limbaj mai vechi. Iar noi ne rugam lor ca unor rugatori, intermediari, intercesori (nu imi vine in minte cuvantul romanesc), nu ca unor alti Dumnezei.
Vroiam sa mai adaug ceva in legatura cu dilema 'indumnezeit, atunci cum mai poate gresi?" Cred ca este vorba si o problema de terminologie, pentru ca uneori se spune 'greseala' pentru 'pacat', in limbaj mai vechi bisericesc ('caci nu e om care sa nu greseasca, Tu singur esti fara de pacat', se spune in rugaciunile pt morti). Eu nu foloseam 'greseala' in acest sens.
Un om indumnezeit nu este Dumnezeu. Este un om care, dupa o imagine tot a sf. Parinti, nu este contopit cu focul dumnezeirii, ci este ca
un fier pus in foc, se inroseste, deci se patrunde de energia focului, insa nu se topeste.
Un asemenea om probabil nu mai pacatuieste, fiind unit cu Dumnezeu (pacatul fiind departarea de Dumnezeu); insa
pacatul nu e tot una cu inexactitatea, cu greseala. Numai Dumnezeu este fara greseala, perfect, absolut in tot ceea ce spune si face. Un om, fie el si indumnezeit, pe lumea asta este supus
limitarilor de cultura, de obicei, de gen, de inteligenta, de caracter si mai stiu eu care.
Deci, spusele lui nu pot fi luate la modul absolut, ca si cum ar veni direct de la Dumnezeu. Ele trebuie trecute prin prisma traditiei ortodoxe in general, a trairii intregii Biserici. Unele dintre ele pot fi intelese corect numai in contextul in care au fost scrise, si nu au valoare de dogma, adica de adevar care reflecta Adevarul dumnezeiesc.
Asta incercam noi sa facem, cei pe care ii criticai mai sus. Nu sa ne scuzam pacatele si sa ne arogam o libertate iluzorie.
Constiinta bisericii este vie, si fiecare dintre noi traim in felul lui, cu urcusuri si coborasuri. Si tu, si eu, fiecare avem o anume viziune, care daca progresam se largeste, asupra credintei crestine.