Am intalnit in viata mea parinti cuprinsi de patimi mai grele decat fumatul. M-am revoltat, am judecat, am plans, m-am simti fara ajutor, vulnerabila.
Acestea toate m-au dus la un pas de deznadejde. Dar, Maica Domnului m-a salvat la timp. Am inteles ca isi pierde credinta doar cel care NU are ce pierde.
Cel ce isi gaseste "justificare" in caderile parintelui acela nu doreste decat o cale usoara, "legalizata".
Daca vom continua sa privim in stanga si dreapta vom pierde fratilor calea dreapta.

Stiu! Nu este usor sa privesti un copil in ochi si sa-i spui, mama a gresit si parintele...sa nu-l judecam.
Nu e usor sa educi un copil (sau adult chiar) sa gandeasca/traiasca MORAL si CRESTINESTE cand tocmai de acolo de unde ar trebui sa vina exemplul vine caderea..
Nu acopar preotii cu haina dar nici nu sunt de acord sa ne scuzam propriile caderi prin pacatele preotului..

Parerea mea stricta si personala este ca cel mai bun mod de a indrepta/ajuta pe cineva, nu este vorba ci propriul exemplu.

Asa cum spunea parintele Porfirie
" Sfinteste-te tu ca sa se sfinteasca si altii prin tine"
In rest, vorba lui Lavrentiu,
Bucurie!