Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14
Bărbații și femeile au fost creați de Dumnezeu pentru a fi complementari unii altora.Ei au nevoie unul de altul.Este firesc ca bărbatul să se simtă atras de o femeie și femeia de un bărbat.
În biserică vin multe femei.Unele nu au reușit să se căsătorescă din diferite motive iar altele(multe la număr)deși căsătorite au parte în viața de familie doar de chinuri,de bătăi,de insulte lipsindu-se adeseori de sprijinul soțului și chiar renunțând la acesta.Cel mai adeasea aceste femei vin la biserică și caută sprijin la preot încercând să compenseze lipsa de înțelegere și de afecțiune.
Preotul acordă acestor femei sprijin și mângâiere încercând să atragă pe aceste femei în sânul bisericii pentru a-l descoperi pe Hristos.
În astfel de cazuri însă pot apărea tot felul de situații neprevăzute și nedorite.
Preotul nu poate să aparțină decât prezbiterii sale cu care are cununie.
Orice altă apropiere altfel decât duhovnicească de altă femei este un mare păcat.Relațiia lui cu alte femei trebuie să fie asemenea relației dintre tată și fică ,dar se întâmplă ca aceste relații să degenereze ajungându-se la stări neduhovnicești care complică atât viața preotului cât și a femeii.
Sunt femei care se îndrăgostesc de preot dar și preoți care depășesc anumite limite permițând lumescului să complice relația preot-femeie.
O altă situație care se poate ivi este între preot și femeile care ajută prin biserică și care vor ca acesta să le acorde o atenție deosebită iar atunci când nu sunt băgate în seamă se revoltă sau cer socotelă acestuia uitând că cele ce fac pentru biserică sunt din dragoste pentru acesta ca fiind casa lui Dumnezeu și nu pentru preot.
Sunt femei care au într-adevăr nevoie de mângâiere,preotul se roagă pentru unele ca acestea dar vine timpul când vremea mângâierilor trece iar femeia care a venit la biserică trebuie să descopere adevărata biserică,să-și ia crucea și să înceapă lupta pentru a-și curăți viața de murdăria păcatelor.
Este momentul de răspântie când trebuie să aleagă între preot și Dumnezeu.
|
Acest fenomen, asemenea intimplari se intilnesc atit la preoti cit si la medici adica acolo unde ,,oficiantul" se apropie f. mult sufleteste de subiect in scop ,,diagnostic si pt.tratament". Dar consecintele difera mult de la o casta la alta . A fi preot este ceva cu totul deosebit de orice preocupare, meserie sau profesie paminteana . Dar atit la medici cit si la preoti functioneaza o lege nescrisa in canoane dar adevarata si transmisa oral, prin traditie, de la o generatie la alta de oficianti : nu cauta sa afli mai mult decit iti este necesar. Exista si deosebiri intre ei : daca preotului nu ii este necesar sa cunoasca absolut toate amanuntele despre savirsirea unui pacat(tocmai pt. a nu se ajunge la ispitirea lui insasi) cu medicul poate fi un pic altfel in sensul ca poate solicita justificat amanunte de mare acuratete. Este drept ca si cazurile de cadere in pacat cu ,,subiectii" sunt de departe mult mai numeroase la medici decit la preoti , mai ales ca ei au mai putine retineri dar mai ales carente de traire duhovnicesca .
Pt. rezolvarea unor asemenea incidente , ma refer la cele cu preotii, eu sunt adeptul exemplului dat de parintele Cleopa , de taiere a raului din radacina , fara jena sau frica, fara compasiune sau politete excesiva deoarece astfel riscul pacatului si a dezastrului creste extrem.Cum a facut batrinul Cleopa? Nu este o intimplare legata de o posibila intimitate nevinovata (nici vorba la un calugar cu o asemenea personalitate si traire ascetica)ci de faptul ca o femeie venita de departe la Sihastria pt. necazuri mari , dupa liturghie se apropie de parintele (care slujise)incercind sa-l abordeze. Nu poate si il urmareste intelegind la un moment dat ca acesta va iesi din biserica prin usa altarului . Fuge pe afara inconjurind-o si incercind sa-l prinda din urma ii spune : ,, ...parinte, stiu ca sunteti clarvazator, ajutati-ma , am probleme. Batrinul raspunde : cind ti-o-i da un baston in cap numai clarvazatori ai sa vezi , pleaca de aici " Deasemenea cind un preot ajungea la el si se marturisea cu zdrobire de inima ca a cazut in pacatul desfrinarii batrinul ii raspundea : frate , pune patrafirul in cui si lasa-te de preotie pt. ca altfel vei muri , esti in mare pericol de moarte . Doar episcopul te poate scapa. Daca el iarta si te desleaga , atunci este altceva , dar daca continui sa slujesti de capul tau va fi vai de tine !
Datorita importantei deosebite pe care desfrinarea o are asupra slujirii preotesti eu sunt adeptul parintelui Cleopa pt. rezolvare .