[glykys]

Trebuie crez launtric! Dupa cum am aflat de pe acest forum, drumul de la urechi pana la inima e cel mai lung. Imi mai citez inca o data pe bunul domn Slusanschi, Dumnezeu sa-l ierte!

"Un om cu un crez lăuntric puternic nu se apucă de droguri, de afaceri veroase, nu o ia pe tot felul de alte căi ale întunericului spiritual, ci tânjeşte mereu după lumină, care izvorăşte nu numai din cărţi, ci şi din icoană. Un copil care a fost învăţat de mic să ridice o rugă plecată pentru binele altuia, mai mult decât pentru al său propriu, şi să o închine la icoana sa de suflet are mai multe şanse să ajungă un om curat şi cu respectul altuia. Oricât ar fi el de „contemporan“, un om de calitate nu poate să nu fi învăţat să plece genunchiul dinaintea Celor de Sus. Smerenia şi închinarea faţă de Bine sunt semnele omului cu suflet înalt, fie el şi cel mai simplu truditor, nu numai un cărturar sau un mare învăţat, hârşit în ştiinţele lumii. Din câte am văzut eu, disputa asupra icoanelor din şcoli a fost stârnită mai degrabă de o seamă de personaje care se tem ca tinerii, adesea chiar copiii lor, să nu ajungă să-i judece pentru faptele, vorbele, şi, în general, comportamentul sau apucăturile lor. Diversele devieri de viaţă sexuală sau morală nasc o nespusă cerbicie în a-i învinui pe alţii că îi acuză şi, parcă, îi discriminează pe împricinaţi: trăim, vai, într-o lume perversă. Dar om şi cetăţean „ca lumea“ nu eşti decât dacă, ajuns pe lume şi între cei din jur, respecţi poruncile de bază ale vieţuirii omeneşti, şi, mai cu seamă, cea de a unsprezecea poruncă, aceea a iubirii. Dacă ai înţeles adânc aceasta, nu te mai repezi să cauţi cu lumânarea cum te „discriminează“ alţii, faţă de care, de fapt, nu ai arătat nici un fel de consideraţie şi cărora le-ai dispreţuit însemnele, odoarele şi credinţa. Spre exemplu, eu n-am văzut ca musulmanii din ţara noastră să aibă, de-a lungul vremii, vreo repulsie faţă de legea noastră şi faţă de icoanele ei.

Ce cuvânt de suflet i-aţi da unui tânăr astăzi?

L-aş sfătui, poate, să nu se lase copleşit de răutăţile dimprejur şi de amăgirile vârstei, tinereţea putând fi, nu arareori, ademenită alături de drumul cel bun. Munca fără de preget, acel labor improbus de care vorbea cândva Virgiliu, nu are de aşteptat, cât mai degrabă şi mai mult, o răsplată materială concretă. Anii de trudă investiţi cu drag îi ajută şi pe cei de lângă tine, îţi îmbogăţesc şi ţie sufletul. N-are a face că-s destui nedestoinici care-şi găsesc aşa de repede un culcuş mai cald sau o răsplată mai bogată. Se bucură mai tare cine poate zâmbi mai apoi, cu conştiinţa curată a datoriei bine şi temeinic împlinite. Iar cine caută un umăr de sprijin şi un ajutor la vreme de necaz desigur că găseşte, căci, spune Cartea: „Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da !“.