Aici, la binele asta, se despart drumurile. "Binele" in sens crestin si asa cum a fost dat ca exemplu de Christos (nu asa cum il vezi aplicat de unii si de altii) are urmatoarele caracteristici: 1) vine de la Dumnezeu, orice gand bun am sau pornire sau mai stiu eu ce, nu sunt meritul meu personal, ci sunt insuflate; 2) vizeaza 'aproapele', cat se poate de concret, de la hrana si haine pana la mila, compasiune etc; 3) are in vedere, si aici cred ca e marea diferenta intre acest bine si altele, Imparatia lui Dumnezeu, care e nevazuta, care exista deja, si care _nu_ este din aceasta lume.
Deci nu e acel bine universal, umanist, nu omul este pe primul plan si nu binele societatii este scopul principal, asa cum se intampla cu binele secular, care vrea egalitate, sanatate si bunastare economica pentru toti oamenii, _aici_ si _acum_.
Oricat de fantezista i-ar putea parea unui ateu sau unui agnostic chestia asta cu Imparatia lui Dumnezeu, pe mine ma surprinde ca dupa 50 de ani de comunism si materialism dialectic, care mai si persista in cateva tzari, unii inca mai au resurse sa creada ca societatea aia minunata si perfecta are vreo sansa sa fie realizata pe pamant, inainte de a ni se termina istoria si-a ne duce in vreo groapa de gunoi, where we rightfully belong. Am senzatia ca dezvoltam niste arogante incomensurabile in sec xxi. Toate miile de generatii din spatele nostru au fost tampiti, abia _acum_ aprindem noi becul in bezna, si dam in vileag toate superstitiile si credintele nefondate, si revolutionam societatea, si reparam clima :) Si ce ciudat, nici macar nu e atat de mult de cand alti destepti, dintre care unii mai traiesc inca, au dus la moartea a zeci de milioane de oameni, dar nu, noi nu am face niciodata asa ceva, fiind mult mai frumosi si mai destepti decat ei. Nevermind Afghanistan, nevermind Iraq, nevermind fosta yugoslavie, nevermind victime colaterale pe care le mai violam mutilam omoram in drum spre victoria finala, a pacii care va triumfa *urale in fundal*
Si o tot dam in sus si-n jos cu faptul ca religia (de exemplu asta) nu mai raspunde nevoilor omului modern. Orly. Ce face omul modern in sec. xxi, si nu facea acum mii de ani? Oare nu mananca? Oare nu bea? Oare nu face copii? Oare nu-i vine sa dea in cap? E omul modern mai civilizat cand ajunge intr-o pozitie de putere fata de aproapele sau? A renuntat omul modern la tortura? Si-a depasit omul modern nevoia de perversiuni sexuale? S-a ridicat macar un milimetru din biologic si din material omul modern? Si-a depasit cumva ego-ul? Suntem cumva mai umili cand ne uitam prin telescoapele alea si vedem galaxii la mii de ani lumina distanta? Am eu alte nevoi decat aveau stra-stra-strabunicile mele?
Singura nevoie, care nu e noua, ci doar foarte exacerbata zilele astea, e nevoia de a ni se spune ca facem bine ceea ce facem si nevoia de a scapa de orice complex de vinovatie. Oamenii de fapt nu vor sa dispara bisericile, daca maine ar disparea toate, ca prin farmec, nimeni nu ar fi mai fericit, poate cel mult ateii, dar nu stiu daca sunt atat de multi. Multi oameni ar simti un gol si ar avea un feeling de neterminare. Ce vor oamenii foarte mult, e ca bisericile sa le valideze, in sfarsit, toate pornirile. Asta e nevoia omului modern. Daca preotii, reverenzii, patriarhii ar anunta ca de astazi de la ora 5 s-a hotarat ca relatiile premaritale si extramaritale, anticonceptionalele, relatiile sexuale intre parteneri de acelasi sex, practicile sexuale [ altele

] etc sunt acceptate de catre biserica, si ca nu se mai considera pacate, ca s-au desfiintat posturile si canoanele si ca, eventual, s-a stins becul in iad, putand fi eventual vizitat doar ca un muzeu, cred ca deodata zidurile bisericilor ar fi neincapatoare pentru puhoiul de enoriasi care s-ar grabi sa ajunga la vecernie, avand sentimentul ca sunt buni crestini. Vrem sa ne mangaie cineva pe cap si sa ne spuna ca suntem buni crestini. Ca suntem oameni buni. Ca nu trebuie sa schimbam nimic si ca nu trebuie sa luptam cu noi insine nici macar un pic. Asta cred eu ca e nevoia omului modern, mai presus de orice altceva. Si sunt convinsa ca lumea ar pleca de la vecernia aia ipotetica avand un mare feeling de implinire si ar face numai fapte bune, cu tragere de inima, mult timp de-acum incolo.
Imi cer scuze ca m-am intins atat de mult, dar daca tot e topic de pareri.. Btw pe tine personal ce te mana in lupta, sa vii pe forum si sa ai discutii de genul asta? :) Eu nu am nici o iluzie ca as putea clinti vreo fibra din tine. Asteptarile tale care sunt?