Domnule, dragostea nu e chiar asha cum o prezinta sfantul apostol Pavel.
Am impresia ce el vorbeshte despre o dragostea desavarshita, indumnezeita, lucrata, care doar dupa ani buni de buna vietzuire ajunge in situatzia prezentata in 1-8 Corinteni, in schimb intamplator o regaseshti ca o floare rara si la unele suflete nobile, oameni daruitzi de Dumnezeu cu aceste sentimente, aflatzi in general in locuri si pozitzii sociale unde te-ai ashtepta mai putzin.
Ura este rezultatul rautatii, dar si din dragoste poate sa se manifeste raul si ura, so din tot felul de motive si sentimente.
Este imposibil sa iubesti toti oamenii (asha cum ar vrea Iosif, cine n-ar vrea?) dar nici nu-si are rostul si este in zadar sa-ti alegi astfel de idealuri, in schimb te potzi smeri astfel incat sa-i lasi pe totzi in pace, in treba lor ca un fel de ideal de a-i iubi pe totzi... oamenii.
Iar dragostea nu trebuie divinizata si idealizata ci mai degraba purtata, (folosita la purtator :)) , si nu atat dragostea ta personala, ci asha cum ai fost invatzat de inaintashi, de cei harazitzi care te-au educat involuntar cum sa o primeshti, cum sa-i duci flacara mai departe, si cum s-o inchini, cum s-o frangi, cum poti sa-ti impartzi adevarul si rabdarea celui aflat in trebuintza si sa-ti arzi trupul daruind din putzinul averii tale.
|