Subiect: Patima malahiei
View Single Post
  #32  
Vechi 30.12.2009, 02:27:41
eucred's Avatar
eucred eucred is offline
Member
 
Data înregistrării: 19.11.2009
Locație: ***
Religia: Ortodox
Mesaje: 83
Implicit Pãcatul malahiei si consecintele lui

Pentru a vedea fiecare și mai bine greutatea acestui păcat al necurăției, ca, cei căzuți să-l părăsească, iar cei teferi să se pă*zească ca de mușcătura viperei de mrejile și întinăciunile lui, dăm aici mai jos aceste învățături lămuritoare și folositoare multora.
Malahia este atât de urâtă lui Dumnezeu, încât pentru dânsa a omo*rât pe Onan, feciorul Iudei (care a fost fecior al lui Iacob), pentru că el a arătat întâi această răutate pe pământ și de la care s-a numit și malahie, „onanism". „Rău sa arătat - zice Scriptura - Onan înaintea lui Dumnezeu că a făcut aceasta, și l-a omorât pe el" (Fac. 38, 10). Este socoteala unor dascăli, că Dumnezeu atât de mult urând pe acei mândri filozofi ai elinilor, i-a lăsat să se stăpânească de acest păcat, spre pedeapsa închinării lor la idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu l-au slăvit ca pe un Dumnezeu! Aceasta se aseamănă cu ceea ce zice Dumnezeiescul Pavel pentru dânșii: „Pentru aceea și Dumnezeu i-a dat pe ei în pofta, inimii lor, spre necurăție, ca să se necin*stească trupurile lor în sineși" (Rom. 1,24), unde, prin aceia se zice „trupurile lor în sineși" a arătat pe malahie, în care același trup lucrează și pătimește singur în sine.
Malahia - zice Ioan al Scării - este curvie ce se face fără de alt trup, prin care a căzut acel mare Sihastru, pentru care a zis Dumne*zeiescul Antonie, că mare stâlp a căzut. Tot acesta numește malahia moarte și pierzare (cuv. 15), care totdeauna se află la noi și se poartă împreună cu noi și mai vârtos în vremea tinereților. Pentru aceas*ta e foarte greu să se depărteze de dânsa și să se pocăiască cei care s-au prins odată de dânsa. De aceea și un dascăl o aseamănă cu o mreajă mare a diavolului și a iadului, cu care a tras lumea spre pier*zare și mulți se prind într-însă, dar puțini scapă. Și se bucură inima lui (a diavolului) pentru vânatul cel mult cel face cu aceasta și o tămâiază că ia prins multe bucate și multe suflete - precum zice Avacum: „El îi scoate pe toți cu undița, îi trage în mreaja sa, și-i adună pe toți în năvodul său. Pentru aceasta se bucură și se veselește. Drept aceea, el aduce jertfa mrejei sale și tămâieri nă*vodului său, căci cu ajutorul lor partea lui este mai grasă și mâncărurile lui mai îngrășate" (Avac. 1,15-16).
Dar ce să zic mai mult? Malahia pricinuiește vătămare veșnică nu numai la suflet, ci pricinuiește vătămare și la sănătatea trupului. Vă*tămare la suflet, căci îl lipsește de împărăția Cerurilor și-l osândește în munca cea veșnică - precum zice Sf. Ap. Pavel: Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împarația lui Dumnezeu? Nu va amagiți: Nici desfrînații, nici închinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împarația lui Dumnezeu." (1 Corinteni 6, 9-10).
Și măcar că Sf. Ioan Gură de Aur și Teofilact au înțeles aici că malahieni sunt cei ce curvesc și pătimesc cele lucrate de către sodomiteni, însă mulți alți dascăli la acest loc au înțeles pe malahieni, pentru că malahia face pe suflet de pierde fecioria, care este cel mai cinstit lucru al lumii, și care, de se va pierde odată, nu se mai dobândește niciodată și pentru că îl face de aduce jertfă diavolului prin sămânța trupului său, precum zice un Părinte. Malahia prici*nuiește vătămare trupului celor ce o practică, precum zic doctorii, astfel:
1) Îngălbenesc.
2) Le slăbește stomacul.
3) Le slăbește vederea ochilor.
4) Pierd glasul.
5) Pierd istețimea și ascuțimea minții.
6) Pierd ținerea de minte.
7) Pierd somnul cu oarecare visuri tulburate.
8) Tremură trupul lor.
9) Pierd bărbăția trupului și a sufletului.
10) Li se întâmplă dambla.
11) Le urmează scurgerea cea prin somn, de multe ori și când sunt deștepți.
12) Imbătrânesc curând și mor rău și cu ticăloșie.
Așadar, păcatul acesta este ca o ciumă și stricăciune a neamului ome*nesc, și face pe malahienii să petreacă și aici o viață ticăloasă și în cealaltă viață să se muncească veșnic în focul muncii... (C. F. S. o.c. 91-94).
Cel ce a făcut malahie, 40 de zile se canonisește cu mâncare uscată (adică pâine și apă) petrecând și în fiecare zi făcând o sută de metanii.


Extras din cartea “FUGA DIN SODOMA SI GOMORA (SAU CUM SA IESIM DIN IADUL DESFRANARILOR)”,
de Protos. Nicodim Mandita
Ed. AGAPIS - 2003