[eucred]

Pentru a vedea fiecare şi mai bine greutatea acestui păcat al necurăţiei, ca, cei căzuţi să-l părăsească, iar cei teferi să se pă*zească ca de muşcătura viperei de mrejile şi întinăciunile lui, dăm aici mai jos aceste învăţături lămuritoare şi folositoare multora.
Malahia este atât de urâtă lui Dumnezeu, încât pentru dânsa a omo*rât pe Onan, feciorul Iudei (care a fost fecior al lui Iacob), pentru că el a arătat întâi această răutate pe pământ şi de la care s-a numit şi malahie, „onanism". „Rău sa arătat - zice Scriptura - Onan înaintea lui Dumnezeu că a făcut aceasta, şi l-a omorât pe el" (Fac. 38, 10). Este socoteala unor dascăli, că Dumnezeu atât de mult urând pe acei mândri filozofi ai elinilor, i-a lăsat să se stăpânească de acest păcat, spre pedeapsa închinării lor la idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu l-au slăvit ca pe un Dumnezeu! Aceasta se aseamănă cu ceea ce zice Dumnezeiescul Pavel pentru dânşii: „Pentru aceea şi Dumnezeu i-a dat pe ei în pofta, inimii lor, spre necurăţie, ca să se necin*stească trupurile lor în sineşi" (Rom. 1,24), unde, prin aceia se zice „trupurile lor în sineşi" a arătat pe malahie, în care acelaşi trup lucrează şi pătimeşte singur în sine.
Malahia - zice Ioan al Scării - este curvie ce se face fără de alt trup, prin care a căzut acel mare Sihastru, pentru care a zis Dumne*zeiescul Antonie, că mare stâlp a căzut. Tot acesta numeşte malahia moarte şi pierzare (cuv. 15), care totdeauna se află la noi şi se poartă împreună cu noi şi mai vârtos în vremea tinereţilor. Pentru aceas*ta e foarte greu să se depărteze de dânsa şi să se pocăiască cei care s-au prins odată de dânsa. De aceea şi un dascăl o aseamănă cu o mreajă mare a diavolului şi a iadului, cu care a tras lumea spre pier*zare şi mulţi se prind într-însă, dar puţini scapă. Şi se bucură inima lui (a diavolului) pentru vânatul cel mult cel face cu aceasta şi o tămâiază că ia prins multe bucate şi multe suflete - precum zice Avacum: „El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, şi-i adună pe toţi în năvodul său. Pentru aceasta se bucură şi se veseleşte. Drept aceea, el aduce jertfa mrejei sale şi tămâieri nă*vodului său, căci cu ajutorul lor partea lui este mai grasă şi mâncărurile lui mai îngrăşate" (Avac. 1,15-16).
Dar ce să zic mai mult? Malahia pricinuieşte vătămare veşnică nu numai la suflet, ci pricinuieşte vătămare şi la sănătatea trupului. Vă*tămare la suflet, căci îl lipseşte de împărăţia Cerurilor şi-l osândeşte în munca cea veşnică - precum zice Sf. Ap. Pavel: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împaraţia lui Dumnezeu? Nu va amagiţi: Nici desfrînaţii, nici închinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împaraţia lui Dumnezeu." (1 Corinteni 6, 9-10).
Şi măcar că Sf. Ioan Gură de Aur şi Teofilact au înţeles aici că malahieni sunt cei ce curvesc şi pătimesc cele lucrate de către sodomiteni, însă mulţi alţi dascăli la acest loc au înţeles pe malahieni, pentru că malahia face pe suflet de pierde fecioria, care este cel mai cinstit lucru al lumii, şi care, de se va pierde odată, nu se mai dobândeşte niciodată şi pentru că îl face de aduce jertfă diavolului prin sămânţa trupului său, precum zice un Părinte. Malahia prici*nuieşte vătămare trupului celor ce o practică, precum zic doctorii, astfel:
1) Îngălbenesc.
2) Le slăbeşte stomacul.
3) Le slăbeşte vederea ochilor.
4) Pierd glasul.
5) Pierd isteţimea şi ascuţimea minţii.
6) Pierd ţinerea de minte.
7) Pierd somnul cu oarecare visuri tulburate.
8) Tremură trupul lor.
9) Pierd bărbăţia trupului şi a sufletului.
10) Li se întâmplă dambla.
11) Le urmează scurgerea cea prin somn, de multe ori şi când sunt deştepţi.
12) Imbătrânesc curând şi mor rău şi cu ticăloşie.
Aşadar, păcatul acesta este ca o ciumă şi stricăciune a neamului ome*nesc, şi face pe malahienii să petreacă şi aici o viaţă ticăloasă şi în cealaltă viaţă să se muncească veşnic în focul muncii... (C. F. S. o.c. 91-94).
Cel ce a făcut malahie, 40 de zile se canoniseşte cu mâncare uscată (adică pâine şi apă) petrecând şi în fiecare zi făcând o sută de metanii.

Extras din cartea “FUGA DIN SODOMA SI GOMORA (SAU CUM SA IESIM DIN IADUL DESFRANARILOR)”,
de Protos. Nicodim Mandita
Ed. AGAPIS - 2003