View Single Post
  #150  
Vechi 30.12.2009, 13:08:15
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Dar până atunci poate cineva cu mai multă răbdare i-ar scrie aici tot Acatistul "Slavă lui Dumnezeu pentru toate", și sunt sigur că în sinea lui ar înțelege ceva, pentru că sunt sigur că n-ar recunoaște deschis , dar în sinea lui ar înțelege multe dacă nu chiar a înțeles, dar mândria posturii de ateu îl face să nege totul într un joc perpetuu copilăresc.
http://www.crestinortodox.ro/acatist...u-pentru-toate -audio

http://www.crestinortodox.ro/acatist...u-pentru-toate - de citit

Acatistul de multumire Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Dupa obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:
Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,
Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,
Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,
Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,
Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,
Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,
Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.
Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru praznicul vietii;
Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor;
Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;
Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;
Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfantului Duh imprastie mireasma orice floare, tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, frumusetea Celui Mare intru cele smerite. Lauda si cinste Facatorului de viata Dumnezeu, Cel Care a incununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-va si-I cantati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cat de minunat esti in sarbatoarea primaverii, cand se trezeste la viata toata faptura si noi strigam cu bucurie catre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!
Mangaiate de lumina lunii si de cantecele privighetorilor stau vaile si codrii in vesminte de nunta. Intreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteapta. Daca iarba campului astfel o imbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba in veacul Invierii ce va sa fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor straluci?
Slava Tie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 4-lea

Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna - grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu - acolo este pustiu. Unde esti Tu - acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:
Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,
Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,
Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,
Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,
Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,

Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote