Acu vreo sase luni credeam ca nu mai am scapare. Nici azi nu stiu ce s-a intamplat cu adevarat. Semana cu telepatia abuziva insa ceea ce e cert e ca ajunsesem sa ma rog sa mor, iar in casa se miscau lucruri... Am luat-o de la zero... nici nu mai stiam sa ma rog. Am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului - Bucurie neasteptata - in aproximativ o luna razboiul a luat sfarsit. Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul mi-a adus pace cu oameni care nu credeam ca vor inceta vreodata sa ma dispretuiasca. Fara nici o indoiala, ochii cerurilor nu omit nici un strigat de disperare, indiferent cat de putina e credinta sau cat de mare deznadejdea. Si ceea ce consider ca e o dovada de netagaduit a dragostei pe care Dumnezeu ne-o poarta e ca nici "rugaciunile pacatosilor celor mai deznadajduiti" nu sunt lepadate.
Doamne Dumnezeule, cate zile vom mai avea, ajuta-ne sa nu ne mai departam cu nici un pas de la calea dreata!
Doamne ajuta!