[laraG]

Traiesc flamand, traiesc o bucurie
frumoasa ca un crin din Paradis.
Potirul florii e mereu deschis
si-i plin cu lacrimi si cu apa vie.
Potirul florii e o-mparatie.
Cand raii ma defaima si ma-njura
si-n clocot de manie ura-si varsa,
potirul lacrimilor se revarsa
si-mi primeneste sufltul de zgura.
Atunci Iisus de mine mult se-ndura.
Sub crucea grea ce ma apasa sanger,
cu trupu-ncovoiat de neputinta.
Din cand in cand, din cer coboar-un inger
si sufletul mi-l umple de credinta.
Ma apropii tot mai mult de biruinta.
Ma ploua-n taina razele de soare,
M-adapa Iisus cu apa vie,
cu viata imbracata in sarbatoare:
Traiesc flamand, traiesc o bucurie.
Refren:
Sub flacara iubirii arzatoare,
din zori de zi si pana-noapte-astept.
Te chem si noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Incet ma mistui, ca o lumanare.
[Cheia acestei poezii, ca si mesajul ei cel mai profund, sunt cuprinse in primul si ultimul vers-"Traiesc flamand, traiesc o bucurie"-care exprima paradoxala dualitate a conditiei umane ce aspira spre dumnezeire.](Din volumul Sfantul inchisorilor, Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise)