:DAlexandra, nu ma pot intelege cu tine...:p
Eu defineam persoana in fct. de alta persoana, nu in fct. de mediul inconjurator... Poti sa citesti mai atenta un pic textul meu de mai sus.
Tu vorbesti de o evolutie a lui Dumnezeu - `a ajuns la perfectiune`... nu exista asa ceva. Evolutia insasi este temporara (si parca cazusem de acord ca Dumnezeu depaseste timpul, ca atare nu este corect sa folosesti expresii precum `Dumnezeu la perfectiune` etc. Citez: `Din momentul in care Dzeu si-a atins forma finala de existenta, El se ridica deasupra timpului`... El se ridica deasupra timpului ca dat ontologic (asa este El - atemporar)... Zici `din momentul` - asta este iar o notiune ce tine de timp... Tot discursul tau este intemeiat din pacate pe astfel de sintagme, care contrazic exact ce sustii si tu: ca Dumnezeu este in afara timpului...
Si apoi `eternitatea` este placuta in anumite conditii... de iubire, nu ai zice? Ce zice Faust?: `O, , ramai - esti atat de frumoasa...` Eternitatea devine insuportabila atunci cand facem referire la ea ca timp - o intindere infinita de timp...(scuze pt. expresie). Dar o clipa? Clipa poate insemna eternitate si inseamna din punct de vedere divin (al lui Dumnezeu). Astfel eternul nu exista cu adevarat... cred ca discutam niste probleme fara sa avem notiuni comune asupra unor directii sau termeni...
|