Eu vad lucrurile asa:
1. da, trebuie sa iertam persoana, dar:
- cu discernamant: adica una este daca cineva ne-a grasit din itamplare, sau fara sa vrea, si alta este daca a facut-o in mod voit.
- iertarea nu depinde numai de noi, nu este un act unilateral: persoana care a gresit trebuie sa participe si ea la acest procesa. Degeaba am iertat eu, daca ea este departe sufleteste, rea, si chiar greseste mai departe.
Cui si cum foloseste in acest caz iertarea.
- iertarea trebuie sa fie facuta si cu Dumnezeu. Gresim si in fata lui Dumnezeu si a omului, la amandoi trebuie sa cerem iertare. ori noi ne ducem la Dumnezeu (la spovedit, sau rugaciune pentru aproape), dar nu ne ducem la om sa-i cerem iertare si sa corectam raul facut. E normal?
2. Iertam persoana, dar fapta nu o putem uita, raul ramane facut de cele mai multe ori, in suflet si fizic. Ce fac oamenii care au fost furati, inselati, tradati de sot/sotie, iubit/iubita, rude, prieteni? Ce fac cei care au ramas cu sechele corporale dupa accident de masina, injunghiere, lovire, bataie, greseala medicala, viol etc. Aceia au cicatrice fie pe suflet, fie pe corp si de obicei cand ai pe corp, ai si in suflet. Sau raman fara masina, casa, fara bani, sot, sotie, etc.
Spuneti voi cum poti sa uiti? Ah, da la unele se mai vindeca rana in timp si nu te mai gandesti.
3. Cum faci cand se repeta fapta si persoana. Pe de o parte zice sa ierti de 70 ori cate 7, adica la infinit. Dar cu persoana care greseste ce se intampla? Ea ce are de facut? De gresit tot de atatea ori? sau unde este limita. Asta nu mai scrie...?!
|