Mai oameni buni, hai sa revenim la discutiile despre dovezi, daca vreti cu orice chip.
Ne aflam in Palestina, una din micile provincii romane, ale unui imperiu care facuse din mediterana o mare interioara. In aceasta provincie avem un fond istoric despre care stim cate ceva. Evreii asteptau un mantuitor. De vreme ce erau sub stapanire romana, ideea ca mantuitorul trebuie sa fie un eliberator nu este deloc departe.
Printre multele motive, acesta este si unul dintre cele care au dus la respingerea recunoasterii lui Iisus ca Mantuitor de catre autoritati. Pe acelasi fond avem si multe incercari de polarizare a maselor, adica tot felul de lideri care incercau rasturnarea imperiului. Lucru care de altfel s-a si intamplat, drept dovada razboaiele de eliberare, trei la numar. Primul a dus la distrugerea aproape totala a Ierusalimului asa cum bine stim. Ultimul in schimb a condus la diferentierea deplina crestinilor fata de evrei in constiinta tuturor.
Pe acest fond, dovezile directe exact din vremea vietii Mantuitorului nu au cum sa existe. Crestinii nu au purtat razboaie de eliberare (l-au respins pe Bar Kochba), iar pentru istorici in general, in vremea Mantuitorului crestinii nu erau importanti. Atat de importanti incat sa merite o consemnare.
Aceasta situatie s-a schimbat in timp, cand crestinii s-au inmultit ca numar si ca teritoriu. Sa nu uitam de calatoriile lui Pavel in imperiul Roman, de persecutii. De exemplu mentionarea lui Tacitus din anul 115-117 in analele sale "Ca să nimicească această rumoare, el a aplicat chinuri rafinate acelora cărora abominația îi făcea urgisiți și pe care vulgul îi numea creștini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, în timpul domniei lui Tiberiu, de către procuratorul Pontiu Pilat. Reprimată pe un moment, această execrabilă superstiție, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde luase naștere răul, ci încă și în Roma, unde tot ce este infam și rușinos se lățește și are sectatori". Aici discutam de un istoric care nu se baza pe legende, precum Herodot, ci numai pe documente istorice. Deci abia in momentul in care adeptii crestini au atins o masa critica au intrat in marturiile istoricilor.
Si aici nu iau in calcul evangheliile, despre care stim cu siguranta ca sunt datate intre anul 50 si 90. Si mai mult decat atat, cel mai vechi fragment dintr-un document al evangheliilor este data intre 175-225.
In alta ordine de idei, sa nu ne mire ca nu avem documente foarte multe si din alt motiv. Titus cand a distrus Ierusalimul nu a scos intai documentele afara. A ars aproape tot ce putea arde. Asa cum din biblioteca din Alexandria nu mai avem mare lucru, nici din dovezile istorice pastrate in Templu nu mai avem foarte mult. Ce e de mirare asadar?
Despre documentele istorice putem discuta punctual. Nu am sa fac vorbire acum, daca doriti sa le luam la puricat pe fiecare, putem face si asta.
Ce vreau sa mai spun insa este ca. Dovezile istorice sunt indirecte, o stim cu totii. Consider ca ele sunt cele mai bune care puteau sa fie datorita lucrurilor pe care le-am spus mai sus. Consider ca sunt suficiente in conditiile date. La aceste am sa mai aduc urmatoarele argumente:
- Despre Pilat din Pont nu avem foarte multe, insa e dovedit istoric. Stiu ca recent a fost descoperit un pietroi in care era iscriptionat si numele acestuia si cu functia sa de prefect. Si sa luam in atentie ca acest Pilat a fust un inalt functionar al imperiului roman.
- Despre Caiafa avem dovezi istorice si arheologice, fiind descoperit osuarul, iar acesta era mare preot.
Iar in afara de discutia istorica, sa ne punem niste intrebari simple.
Se stie sa toti apostolii au fost martirizati, in afara de unul, Ioan, care a murit exilat. Aceia au fost martori ai vetii lui. Se isi fi dat ei viata pentru ideologie? Pentru o poveste asa frumoasa? Pentru Partid? Nu e greu de gandit ca stiau foarte bine de ce fac asta.
In ultima instanta, ce au avut de castigat crestinii. Ce avantaj ar fi avut un crestin in viata aceasta, sa se declare ca atare de la invierea Mantuitorului pana la Constantin cel Mare sau Teodosie cel Mare care au facut legal, respectiv oficial crestinismul. Cricuficari, sfasieri de animale salbatice, moarte cu pietre, spanzurari, decapitari sau alte ghidusii. Asta era ceea ce aveau de castigat aici.
Si o ultima observatie: stiu ca acest document este considerat un fals. Stiu ca sunt dispute pe multe alte documente. Aceasta nu are nici o valoare din punct de vedere al veridicitatii istorice. Din diferite motive, oameni mai mult sau mai putin bine intentionati au facut acestea. Ei si? Ce ar fi, daca tot discutam de aceeasi masura, sa ne spuna reputatii atei, sa ne faca putina vorbire despre dovezile false care tin sa "ateste" ca omul are un stramos in comun cu maimutele? Sa discutam de acela care a pus o mandibula de plastic? Sau de acela care a luam jumatate de creaniu de maimuta si o mandibula de om? Reputati oameni de stiinta, membrii ai Academiei Britanice? Despre aceia nu facem discutie? Raspunsul meu este nu, minciunile si rautatea si falsitatea unor oameni de stiinta nu invalideaza stiinta si teoriile stiintifice. La fel fiind vorba si despre aceste dovezi.
|