Citat:
În prealabil postat de anna21
Scrii f frumos, 1111.., am citit de mai multe ori mesajele tale.
Chiar "functioneaza" sa comunici sotului ce simti? Se va dezmetici el, se va intoarce la iubirea jurata? etc.
Eu am o alta perceptie despre relatii. Cred ca in momentul in care el calca stramb, el incearca sa se justifice (ca doar nu-si va sifona imaginea buna despre propria lui persoana) construind o imagine oribila a sotiei. Chiar daca Pusichet este o fiinta minunata, el va crede despre ea tot felul de lucruri neplacute, iar cel mai mult il va scarbi si infuria tocmai faptul ca ea il iubeste (il iubeste cu toate defectele si scaparile lui). Mi-a fost dat sa vad de cateva ori (si la un moment dat am experimentat si eu) cat de mult uraste un barbat tocmai faptul ca este iubit cand el nu vrea. Ca acea iubire este o nuia pentru constiinta lui.
Si eu cred ca ea trebuie sa-i spuna sotului ce simte si sa o faca in mod frumos (nu revendicativ). Dar cred ca trebuie sa se pregateasca pt ce este mai rau, pentru ca putin probabil ca el va fi emotionat in sens bun. (Probabil ca va fi furios pt ca ea il face sa simta regret, rusine etc.). Dar ea sa nu lase lucruri nespuse.
Pusichet, sa te ajute si sa te intareasca Dumnezeu.
|
De ce exista aceasta atitudine ( vizibil falsa) a femeii crestine in cadrul casniciei?
Nu prea inteleg de ce barbatul este tratat asa ca un mare zeu de aur, si trebuie sa te calmezi in prezenta lui, ce ai de spus trebuie sa ii spui pe un ton egal...cautat, sa nu cumva sa fuga asemeni unui ghepard spre orizont la auzul vocalizelor vindicative?
