"Cand intervenim noi, oamenii, este ca si cum am spune: " Doamne, Tu nu stii nimic ! Sa-ti spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta !" Asa ne prezentam noi, plini de obraznicie si de nesimtire si dobitocie. Il dam afara din scaunul judecatii si judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau ce ne imaginam noi !
Si Mantuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personala, Se retrage. Insa Isi retrage si harul, puterea aceasta dumnezeiasca care ne tine cu viata. Si atunci noi incepem sa bajbaim in intuneric ca niste ologi, ca niste dezorientati, ca niste orbi. Nu stim cum sa facem, ce sa facem si cum sa ne echilibram.
Spunem toate ticalosiile care ne vin atunci in minte impotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub aceasta raza a osandirii noastre.
Iar Dumnezeu, ridicand harul de la noi ca pedeapsa, intram in aceasta situatie de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, si gresim. Si, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa consta, in primul rand, in ganduri de rautate in tot chipul : ganduri spurcate, ganduri de pacate si imagini pacatoase, ganduri de hula chiar impotriva lui Dumnezeu si impotriva sfintelor icoane. Dupa aceea, pedepse cu pagube, tulburari in familie, tulburari sufletesti, incat e un intreg haos si iad in sufletul nostru, pentru ca in noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut sa ocupam locul Lui."
http://www.crestinortodox.ro/carte-9...i-desfranare-8