Ok, deci sa rezumam ce ai spus: Iisus ne-a oferit un model pentru noi, sa Il urmam, si sa ne desavarsim fiinta; putem sa ne dam seama ce desavarseste fiinta, "despartim duhurile". Apoi spui ceva frumos de dragostea dintre soti.
Eu sunt de acord ca Iisus - ca om - nu a avut niciun pacat si a fost cu totul desavarsit; filozofic, deci teoretic, tot as putea sa scriu tone de hartie despre relatia mea cu El, despre incercarea de a-L imita, dar daca as avea o mica doza de pragmatism, deci sa fiu practic, as putea sa spun foarte simplu si corect ca eu nu o sa Il ajung, chiar daca asta incalca tocmai tona aceea de teorie. Pentru Iisus - ca Dumnezeu - cred ca a fost destul de usor sa cunoasca duhurile; pentru el toata lumea s-ar fi impartit in rau si bine, in iubire de semeni si rezistenta la Satan. Insa, pot sa fiu si eu asa? Pot sa fiu atat de... nu stiu cum, incat lumea sa mi se para in alb si negru, in rau si bine? Eu sunt de parere ca... nu. Pentru un om, dat fiind ca este om, si nu dumnezeu, atotputernic, lumea este perceputa mai mult ca o scala gradata de culori gri, de la negru (si nici ala curat) pana la celalalt capat, alb, dar nici ala un alb pur. Cred ca aceasta scala gradata difera de la om la om (vb de oameni obisnuiti ca mine si ca tine). Pentru ca unui fumator, care fumeaza (tocmai mi-am adus de-aminte de topicul "preotul fumator" - exemplu concret cum unii oameni nefumatori judeca si exagereaza pacatul celor fumatori - adica sunt
subiectivi) i se pare acest pacat mai mic, mai ales ca il face zilnic, decat unuia care nu fumeaza, si a tras o singura data din tigara, la un chef. Adica, orice om e subiectiv in felul sau, astfel incat se pare ca prostituata se inchina Dumnezeului prostituatelor, hotul isi are Dumnezeul sau, al hotilor, fumatorul etc. Nu exista doi oameni obisnuiti care sa perceapa lumea la fel de gradata; toti sunt... unici. Am vb despre oameni obisnuiti; de oamenii speciali ma refeream la sfinti, pustnici, calugari, oameni sporiti etc, care au ajuns la un anumit consens orizontal, ce e rau e rau, ce e bine e bine; ei nu mai sunt asa de subiectivi. Ei au un singur Dumnezeu, caci Il cunosc mai bine decat prostituata, hotul si fumatorul, care cred ca ii iarta. Practic, gradatia lor, a popilor, care contine probabil cele mai putine nuante de gri, este aceeasi; insa rar ajunge cate unul chiar la o 2 culori: negru si alb, rar ajunge cineva chiar sa desparta duhurile cu adevarat: acela e rau, acela e bun, si poate ca nu tot timpul, ci doar are niste perioade extaziatice spirituale. Totul este relativ; nu exista absolut, aici, pe pamantul acesta muritor, noi suntem doar o incercare de apropiere spre absolut. Nici chiar oamenii speciali de mai sus, au si ei momente cand incearca sa desparta duhurile, si se impotmolesc si spun: nu stiu daca e bine sau rau; e neutru. E undeva la mijloc.
Deci, daca ai inteles ceea ce voiam sa spun mai sus, care e parerea mea personala, subiectiva, cred ca intelegi ca eu nu cred doar in rau si bine, in negru si alb. Eu cred ca pe langa asta mai sunt si alte lucruri netru, lucruri care exista acolo, nu sunt o piedica pentru mantuire, dar nici ispita. Sunt doar acolo. Eu cand ascult muzica, tocmai am ascultat alternativul asta:
http://www.youtube.com/watch?v=pmej-clcqA4&NR=1 (sa nu imi spui ca ti se pare satanic
). Faptul ca nu m-a ajutat spre mantuire, dar nici nu m-a coborat sa fac ceva rau... nu cred ca am gresit, nu sunt dependent de aceasta melodie; imi face doar placere sa ascult si atat. Ma binedispun. Tu poti sa despartesti duhurile?
Eu nu. Dar ma mahnesc cand vad atata comunism in capul unor smintiti care spun: cafeaua rau, ceaiul rau, televizor spala creierul, calculatorul dependenta, rockul rau, petrecerea rau, iesirea in oras rau, femeie/barbat rau, moda rau, gluma rau... Acesti nefericiti nu ajung sa guste bucurie, o stare de pace a sufletului; ci isi creeaza o lume utopica care-i canoneste cu imputari, un comportament utopic, in care se inchid si raman seriosi, darzi, mahniti, iar cand pe cineva care chiar se bucura de un lucru anume, cum ar fi o melodie, automat il critica din invidie: vei ajunge in iad.
Tocmai azi am trecut printr-o aventura foarte deprimanta pentru mine. Parca m-ar fi lovit cineva in cap, parca as fi aflat de moartea unei persoane dragi mie. Am intrat in magazin de birotice cu cumnatul meu ca sa incarcam un cartus de imprimanta. Eu am ramas langa vanzatoare, in timp ce un angajat incarca cartusul. Cumnatul meu a trecut interesat de toate articolele din magazin. Cand am iesit, am intrat in masina si am pornit spre casa. Pe drum, cumnatul meu mi-a aratat un stick nou, in valoare de 68 de lei si m-a intrebat daca e bun. Eu am stiut ce a facut si doar mi-a scapat un "haaai no, Danee". Am fost destul de mahnit, insa nu am vrut sa ii arat, ca sa nu il mahnesc sau sa il smintesc si pe el. Am tacut un timp si apoi am incercat sa il iau nu chiar asa de brutal, foarte scurt si foarte detasat, cu prostii despre "respectul de tine" etc, apoi, cu greu am scos de la mine si argumentul "Dumnezeu", pentru ca el merge la biserica de fiecare data cand poate. "Mi-a spus ca Dumnezeu ma iarta, ca si eu am iertat destul". Eu stiu prin multe ce a trecut; cum l-am scos afara din casa taica-so, cum a plans inainte de casatorie fata de mama mea, ca era un golan si stie asta, ca trebuie sa se schimbe etc Cum a plans la casatoria lui... Il stiu pe un om sensibil, nu un om rau, ci doar un om care incearca sa fie rau, sa se schimbe odata cu ceilalalti oameni profitori si rai. Insa nu cred ca va ajunge rau. Si iarasi am tacut si i-am dat pace, desi recunosteam greseala ce a facut-o spunand asta. Ba chiar am avut un impuls de a-i spune:"corect!" insa mi-a venit repede mintea la cap, caci nu puteam sa il incurajez. Si asa s-a terminat. I-am dat pace. Stie Domnul ce va face cu el, nu e treaba mea sa il judec, si, de bunaseama ca nu e treaba mea sa ii amaresc sufletul. Eu ma rog lui Dumnezeu sa il ierte. Probabil mai incolo voi mai incerca sa vb cu el, mai ales ca acesta intamplare nu e singura. Probabil ca ii voi spune ca noi acum avem alta viata... el e casatorit, deci aproape ca are familie, avem amandoi servicii onorabile, stabile, care ne permit sa traim decent, nu merita sa ne mustre constiinta pentru ce? Niste gainarii. Niste prostii. Mai bine ma simt liber si usor, decat pentru o bucata de mai stiu eu ce sa imi amaresc tot sufletul. Daca ar fi fost alta situatie, probabil ca i-as fi dat dreptate. Probabil ca daca nu as fi avut unde sa lucram, acum am fi cu ditamai pistoalele in maini (tocmai am scris pe un topic ca nu sunt de acord cu stilul Robin Hood, sa iei de la altii care au si sa dai la cei saraci - pentru ca furtul tot ramane furt si nu se poate justifica). Dar daca ar fi alta situatie, decat cea actuala... Poate ca da. Poate ca acum l-as fi nenorocit pe ticalosul care a profitat de bunavointa mea si nu mi-a platit chiria, iar eu am pierdut 600 de lei din banii mei. Poate ca i-as fi incendiat masina si batut pe cel care mi-a furat bratara de argint, etc. Dar cum am spus, am destule lucruri care sa imi permita traiul fara pacate, si ceea ce imi mai ramane si revine e sa dau lauda Domnului pentru asta.
Cat despre ce ai spus despre dragoste, sunt doar informatii, nu un raspuns. Problema e de ce nu ne putem ruga cand facem sex? Pentru sexul e blestemat? Vine de la dracul? Din cate imi amintesc eu, cand Domnul i-a scos pe primii oameni din rai, Evei a blastamat-o ceva de genul: "in durere vei naste copii", insa nu a specificat nimic de sex. Deci, sexul e urmarea blestemului lui Dumnezeu, pentru ca oamenii sa se poate inmulti? Faptul ca e un lucru patimas, dar totusi, dat de Dumnezeu, e pacat? De ce e binecuvantat de Biserica?