e destul de riscanta absolutizarea aceasta a ideei ca noi nu ne putem desavarsi, ca nu Il putem lua pe Hristos intru totul ca model. NU are nimic de-a face cu o supozitie viitoare, daca ne vom desavarsi sau nu. A te gandi prea mult la asta e ca si cum ai lua o pauza de la drumul mantuire. Noi crestinii credem in URGENTA CLIPEI. La Dumnezeu exista un prezent continuu, in vesnicie. Aceasta are ecou si spre noi, tocmai in aceasta lupta din fiecare clipa. Nu inseamna ca trebuie sa ne rupem de trecut si sa nu ne gandim la viitor. Este strict legat de mantuire, de clipa pocaintei. Eu acum sunt un pacatos, acum trebuie sa ma rog, sa lupt SI SA AM SFINTENIA IN FATA OCHILOR CA MODEL. Daca eu voi ajunge acolo intr-o zi nu stiu, dar nici nu am de ce sa contemplu in mod PUR RATIONAL aceasta. Sa ne luptam cu pacatul de ACUM. Si pacatul sa nu-l comparam la scara cu altii. Eu fac aia da uite la criminalu ala cum omoara oameni. NU! Cineva l-a intrebat odata pe parintele Cleopa care e cel mai mare pacat - mandria, desfranarea, lenea, etc. si parintele i-a raspuns in stilul caracteristic: BA! Cel mai mare pacat e ala pe care il ai tu!
Legat de deosebirea duhurilor - daca nu o putem face acum desavarsit inseamna ca nu trebuie sa o incercam deloc? Inseamna sa aruncam toata stradania la gunoi pentru ca noi ACUM suntem niste patimasi?
Ai spus asa: "Totul este relativ; nu exista absolut, aici, pe pamantul acesta muritor, noi suntem doar o incercare de apropiere spre absolut.". Mai citeste de 1000 de ori ce ai scris. Si gandeste-te bine. Aici pe pamant exista pacatul, exista domnia stapanitorului acestei lumi, DAR NOI TREBUIE SA ADUCEM HARUL LUI DUMNEZEU SI AICI. asta este o invatatura ORTODOXA de capatai! Intruparea lui Hristos a adus si DESAVARSIREA FIRII. E acelasi lucru cu ideea de desavarsire ca scop. Nu o avem, DAR O PUTEM AVEA, si spre asta tindem. Daca nu am putea avea acest scop, atunci care ar fi altul???
Legat de relatiile trupesti - Parintele Staniloae era odata in tren cu un prieten teolog. iar in fata loi erau doi tineri care se tineau in brate. Si acel teolog i-a atras atentia parintelui ce diferenta enorma era intre discutia pe care o purtau ei si gestul acelor tineri. Iar Parintele Staniloae i-a raspuns: "SE ROAGA SI EI IN FELUL LOR". In Scriptura ni se spune "rugati-va neincetat". este o porunca! numai monahii pot face asta? numai prin rugaciunea inimii ne putem ruga neincetat? oare nu orice fapta bineplacuta inaintea lui Dumnezeu este intr-un fel o rugaciune? nu indraznesc sa duc aceasta idee pana la relatia trupeasca. dar cred ca atata timp cat este rodul dragostei si nu al patimii, al perversitatii, nu avem de ce sa ne facem griji ca este pacat.
Spui - "Faptul ca e un lucru patimas, dar totusi, dat de Dumnezeu, e pacat? De ce e binecuvantat de Biserica?". In postarea trecuta am spus ca este un lucru patimas dar nu un pacat. Urmarile caderii se pot vedea peste tot in jurul nostru. Mai usor de explicat este la copii - cred ca ai vazut copii care pot parea foarte rautaciosi, care isi dau cate una peste cap unul altuia, chiar aud cateodata: "ce rai poti fi si copiii". acestea nu pot fi pacate pentru care vor fi judecati, ci sunt actiuni care poarta pecetea caderii.
|