[Ioana-Andreea]

Ce este o icoană? O icoană este o imagine (de obicei bidimensională), reprezentand pe Hristos, sfinţi, ingeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria Bisericii.
Sf. Grigore Dialogul (Papă a Romei la aprox. 590-604) vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeţi:
“Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neinvăţaţi care o privesc, căci in ea şi cei ignoranţi văd ce ar trebui să urmeze; in ea pot citi analfabeţii”(Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).
Celor care sugerează că acest fapt nu mai este relevant in epoca noastră, le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem acum, intr-un segment major al populaţiei... copiii.
Icoanele ne ridică minţile de la cele pămanteşti la cele cereşti. Sf. Ioan Damaschinul a spus: ”Prin icoane vizibile suntem conduşi la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual”. Prin păstrarea memoriei celor pictaţi in icoane, suntem inspiraţi să-i imităm. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe langă o icoană cu Avraam care-l jertfea pe Isaac “fără să verse lacrimi”. Intr-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Şaptelea Sinod Ecumenic: “Dacă unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit şi i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce căinţă şi-i va face bine celui simplu şi needucat”.

Citat:
Se inchină ortodocşii la icoane?
Creştinii se roagă in prezenţa icoanelor (aşa cum evreii se rugau in prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.

Citat:
Fac icoanele minuni?
Pentru a pune aceasta intrebare intr-o perspectiva corecta, să incercăm mai intai să răspundem la cateva intrebări: Făcea chivotul legămantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca şarpele de arama pe cei muşcaţi de şerpi (Numeri 21:9)? Au inviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Оmpăraţi 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi şi au scos draci (Fapte 19:12)?
Răspunsul la aceste intrebări este Da, intr-un anumit fel. Totuşi, ca să fim mai corecţi, Dumnezeu a fost Cel care a ales să facă minuni prin aceste obiecte. In cazul chivotului şi a şarpelui de aramă, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni. Dumnezeu a făcut minuni prin rămăşiţele profetului Elisei, prin umbra unui sfant şi prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru că Dumnezeu cinsteşte pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2:30), Işi găseşte plăcerea in a face minuni prin sfinţii Lui, chiar şi pe aceste cai indirecte. Faptul că Dumnezeu poate sfinţi lucruri materiale nu trebuie să surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce il atingea (Exod 29:37). A respinge adevărul că Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale inseamnă a cădea in Gnosticism.
Prin urmare, da, intr-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece Dumnezeu cinsteşte pe cei ce-L cinstesc.

Citat:
Care este diferenţa dintre inchinare şi venerare?
Creştinii ortodocşi nu se inchina la icoane in sensul in care cuvantul inchinare este folosit in limba modernă.
Creştinii ortodocşi cinstesc icoanele, ceea ce inseamnă ca le respectă pentru că sunt obiecte sfinte şi pentru că respectă pe cei pe care ii reprezintă. Nu ne inchinăm icoanelor aşa cum nu ne inchinăm steagului ţării. Respectul faţă de steag reprezintă aceeaşi atitudine ca şi faţă de icoane, un fel de cinstire. Aşa cum nu venerăm lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata in icoană, tot aşa patrioţii nu venerează ţesătura şi culorile, ci ţara reprezentată de steag.
Acesta a fost felul de gandire al celui de al Şaptelea Sinod Ecumenic, care a decretat in al său Oros: “Acesta fiind cazul, urmand calea impărătească şi invăţătura de inspiraţie divină a Sfinţilor Părinţi şi a Tradiţiei Bisericii soborniceşti - căci noi ştim că este inspirată de Duhul Sfant, care se află in ea - decidem in mod corect şi după o lungă examinare, că asemenea Crucii sfinte şi dătătoare de viaţă, la fel sfintele şi preţioase icoane pictate in culori şi impodobite cu pietre preţioase sau cu altă materie avand acelaşi scop (epitedeios) să fie puse in sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte şi haine sfinte, pe pereţi şi pe străzi, indiferent dacă ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu şi Mantuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfanta Născătoare de Dumnezeu, sau ale ingerilor sau Sfinţilor. Căci ori de cate ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de cate ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, ii iubim mai mult, suntem indemnaţi să ne inchinăm sărutand imaginea şi să ne mărturisim veneraţia (proskenesin), nu adevărată inchinare (latreian) care, după credinţa noastră, este cuvenită numai naturii divine, dar in acelaşi fel venerăm imaginea Crucii celei scumpe şi dătătoare de viaţă, Sfanta Evanghelie şi alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămaie şi lumanări, după obiceiurile inaintaşilor noştri. Căci cinstea dată imaginii se adresează prototipului, şi persoana care venerează o icoană venerează pe cel reprezentat de ea. Intr-adevăr, aceasta este invăţătura Sfinţilor noştri Părinţi şi Tradiţia Sfintei Biserici soborniceşti, care a dus Evanghelia de la un capăt la celălalt al pămantului.”

Evreii inţelegeau diferenţa dintre venerare şi inchinare (adorare). Un evreu pios işi săruta şalul de rugăciune inainte să şi-l pună şi săruta Tora inainte să o citească in sinagogă. Cu siguranţă Iisus a făcut la fel, inainte să citească Scriptura in sinagogă.
Primii creştini au inţeles şi ei această distincţie. In Martirajul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, şi a cărui martiraj a fost descris de credincioşii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au căutat să-l influenţeze pe magistratul roman să nu le dea voie să ia trupul Sfantului Martir, “ca nu cumva, s-a spus, ei să renunţe la cel răstignit şi să inceapă să se inchine la acesta. Aceasta s-a făcut la indemnul iudeilor, care au urmărit şi cand era să-l luam din foc, ei neştiind că era imposibil pentru noi să renunţăm la Hristosul care a suferit pentru mantuirea intregii lumi - deşi fără păcat - sau să ne inchinăm altuia. Căci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne inchinăm, dar pe martiri ii cinstim doar ca pe ucenici şi imitatori ai Domnului, care merită aceasta pentru neegalata lor dragoste faţă de Impăratul şi Invăţătorul lor... Atunci sutaşul, văzand impotrivirea iscată de iudei, l-a pus in mijloc şi l-a ars după obiceiul lor. După aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de preţ decat pietrele preţioase şi mai scumpe decat aurul curat, şi le-am aşezat intr-un loc potrivit, unde Domnul ne va ingădui să ne adunăm după cum putem, cu bucurie, şi să sărbătorim martirajul lui, aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja şi pregătindu-i pe cei care vor avea de luptat” (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).

Nu interzice Porunca a doua icoanele?
Se pune întrebarea: ce înseamnă “chipul cioplit” în Porunca a doua? O înţelegere literală ar însemna că toate imaginile din Templu călcau această poruncă. Cea mai bună metodă să aflam ce însemnau cuvintele evreieşti folosite aici este să aflăm ce însemnau ele pentru evrei. Când aceştia au tradus-o în greacă, au folosit cuvântul “eidoloi”, adică “idoli”. Cuvântul evreiesc „pesel” nu este niciodată folosit cu privire la imaginile din Templu. Este, deci, clar că pasajul se referă la imagini păgâne, şi nu la imagini în general.
Să privim cu atenţie pasajul din Scriptură:
“Să nu-ţi faci chip cioplit (idol), nici o înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai pe jos decât pământul. Sa nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti (închini)” (Exod 20:4-5).
Dacă interpretăm aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu călcau această poruncă. Dacă însă le interpretăm ca referindu-se doar la idoli, orice contradicţie dispare. Mai mult decât atât, dacă textul se referă la toate imaginile, atunci chiar şi carnetul meu de conducere este un idol şi o încălcare a acestei porunci. Una din două: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli.
Lăsând de o parte pentru moment semnificaţia cuvintelor “chip cioplit”, să vedem ce ne spune de fapt textul. Să nu faci x, să nu te închini la x, să nu slujeşti la x. Daca x = imagine, atunci însuşi Templul calcă porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanele ortodoxe nu calcă porunca.