[anna21]

În prealabil postat de Fani71

In primul rand, Anna, te rog sa ma ierti daca cumva parut dura sau rautacioasa aluzia mea la viata ta - nu asta mi-a fost intentia, am vrut numai sa spun ca felul cum privim noi anumite aspecte din casnicie depinde mult si de casnicia noastra, si de experientele, poziotive si negative, pe care le-am avut. Nu am vrut in nici un caz sa te judec.

Stai linistita, nu mai suparat cu nimic.
Am vrut doar sa sugerez ca ai idei preconcepute.. curatie/intinare nu sunt lucruri care se vad cu ochiul liber. Chiar daca o relatie (trupeasca) pare frumoasa, de poveste, romantism si iubire la superlativ, daca nu exista binecuvantarea lui Dumnezeu, ea nu este decat o mocirla.
La fel, de la o cununie realizata in biserica.. pai asteptarile sunt foarte mari. Dar si ajutorul lui Dumnezeu este mare daca il cerem si daca ne nevoim pentru aceasta. Ce stiu eu cum lucreaza Dumnezeu? Trebuie sa faca ce mi se pare mie bun si de folos? Sau ce imi este cu adevarat de folos? Nu mai insist.

Sigur, nu ne dam seama intotdeauna cand pacatuim, nu avem constiinta deplina a pacatului. Pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu mai mult, o capatam.
Totusi, situatia ta si a mea au fost diferite. Tu din cate am inteles la 18 ani nu erai credincioasa, deci din aceasta cauza nu aveai constiinta pacatului.
Insa eu sunt de mai de mult credincioasa (nu o spun de loc ca sa ma laud, este un fapt obiectiv) si aveam aceasta constiinta, ba chiar pot sa spun ca multi ani am gandit altfel despre lucrurile sexuale decat gadesc acum, cand am parte de ele.

Foarte adevarat!
Dar gandeste asa: eu, tu putin ne-am apropiat de Dumnezeu si ne vedem pacatele.. Dar sfintii? Iti dai seama ce vad ei? Vad lucrurile mult mai clar. Ar trebui sa-i ascultam pe ai in privinta pacatelor trupesti, nu?

In general, intr-un cuplu in are cei doi se respecta si se iubesc sexualitatea ia un fagas linistit, firesc. In mod firesc, ai relatii nu mai mult decat de doua sau trei ori pe saptamana sau mai putin, fara sa faci calcule. Asta este si sensul spuselor sfantului Pavel pe care le citeaza Anca, casatoria se face si 'impotriva desfranarii'. Fanteziile sexuale si perversiunile sunt evitate daca avem o viata sexuala fireasca, cu o singura persoana fata de care ne asumam responsabilitati.

Ma faci sa rad, nu te supara.
Deci tu esti o crestina ortodoxa care practica infranarea (macar teoretic).
Ai idee ce spune statistica in privinta relatiilor sexuale? in jur de 110-114 pe an de persoana (difera f putin in functie de sex, statistica realizata pe populatie americana).
Pai cu ce se deosebeste infranarea noastra de a lor??
(nu te supara pe mine, nu spun cu rautate).

Si pentru tine, si pentru Dorina: mie mi se pare ca mai ispitit este cineva care se abtine mult, mai multe pericole de ganduri si idei o are cel care ori nu este casatorit, ori este dar tine poisturi foarte lungi, impuse oarecum fortat, ca pe o regula absoluta.

Imi amintesc ca tu spuneai in alta postare ca postul este bucurie..
Tu ar trebui sa stii mai bine, tocmai pt ca ai fost abstinenta pana la casatorie.
Eu nu cred ca cei care se abtin de la relatii trupesti sunt mai ispititi. Nu cred asta deloc.
Ba chiar cred ca si dracii desfranarii se plictisesc si ii parasesc pe acestia pentru mari perioade de timp.
Cred ca ispitirea nu apare intamplator, ispita vine tocmai pt ca suntem stapaniti de patimi.
Solutia ta este sa nu incercam sa ne ucidem patimile prin post ca daca postim suntem ispititi? Este absurd.

Sigur, un singur trup nu inseamna doar unire sexuala! Nici pe departe! Insa inseamna si aceasta unire, in general. Nu putem desparti unirea spirituala si psihologica, de cea trupeasca.

Aici nu stiu.. Eu am scris lucruri la care m-am gandit cu mintea mea, nu stiu daca sunt bune. Eu cred intr-o unire mistica.. Adica eu si sotul meu suntem una, chiar daca este la mii de km departare, chiar daca nu ma mai iubeste..etc. Este o legatura pe care ne-am asumat-o de bunavoie inaintea lui Dumnezeu.
Dar, da, trebuie sa citesc despre asta, sa nu gresesc.

In afara de asta, am spus ca regula cu abtinerea de sarbatori merge mai departe decat atat, pentru ca impune post in zile de sarbatoare, ceea ce nu poate fi corect. Nimeni nu a putut de altfel sa imi spuna de unde provine aceasta regula, desi unii p prezinta ca pe un adevar ortodox de nezdruncinat si vad ca este foarte raspandita in mediile monahale. Eu una, sincera sa fiu, nu am auzit de ea pana sa intru pe acest forum!

Aici o sa-ti dau iar o parere personala.
Cred ca pentru a nu gresi, fiecare trebuie sa priveasca neincetat spre Sf. Treime. Inspre Dumnezeu trebuie sa ne indreptam gandurile si iubirea si tot ce avem, in fiecare clipa.
Eu nu fac asta. Ma straduiesc, dar observ chiar si in rugaciune ca nu m-am indreptat spre Dumnezeu.
Pai ce sarbatoare este aceea cand gandurile si iubirea noastra nu sunt indreptate catre Dumnezeu, ci sunt intoarse catre mine si catre sot?
(Parca vad ca-mi vei da texte despre chipul lui Dumnezeu in celalt etc.. ma amuz cand ma gandesc. Fani, tu esti prea scolita si iti strica. Cu drag iti spun)