[andrei_im]

“… Dar şi obiceiul care stăpâneşte, ca oamenii să-şi ceară între ei să se roage unii pentru alţii, nu este oare dovada că rugăciunea are întâietate, că ea este cea mai mare şi mai sigură izbândă? Din acestea se descoperă caracterul sobornicesc al rugăciunii. Numai ea poate să ia şi să cuprindă in sine, într-una, atât cele depărtate, cât şi cele despărţite şi să unească între ele mădularele potrivnice aşa încât fiecare să cunoască pe aproapele său ca pe mădularul său, cu toate că trăiesc despărţiţi…“.

„Omul, străbătând calea prin supunerea şi ascultarea faţă de Dumnezeu, cu credinţă dreaptă, merge spre întâlnirea cu El şi spre neîntrerupta petrecere împreună cu El, iar aceasta este şi se numeşte Teologie”.

Iar aceasta o spun în chip deosebit din pricina „modei” de astăzi a celor lacomi de a vorbi despre Rugăciunea minţii, despre lumina necreată, despre îndumnezeire şi despre cele asemenea. Oameni nepricepuţi, neiniţiaţi şi fără experienţa credinţei şi a vieţii creştine şi patristice, gândesc în mod greşit, sprijinindu-se mai mult pe cunoaşterea intelectuală decât pe experienţa din trăire. Realitatea creştină nu este nici magie, nici yoga şi nici altă metodă din afară, potrivnică creştinismului. Creştinismul nu este o exercitare a mişcărilor experimentale şi nici creaţia fantezistă a minţii, care să ne provoace un efect, o închipuire sau un simţământ fals, conducând la o părută contemplare a lui Dumnezeu. DUMNEZEU NU SE CONTEMPLA DE DEPARTE, ci Se sălăşluieşte în sufletele curăţite şi poate fi simţit prin energiile Sale necreate.