Acest raspuns este o compilare din mai multi autori; o redau pentru ca a atins multe puncte "vulnerabile":

- ...imi vin in minte cuvintele Sf. Vasile cel Mare, care deplange faptul ca, in vremea lui (372), credinciosii se impartaseau numai de patru ori pe saptamana, pe care-l reproduc: "Caci este bine si folositor este a se impartasi in fiecare zi, caci Insusi Iisus zice:’Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica’.(In. 6:54). Dar noi ne impartasim numai de patru ori pe saptamana: Duminica, Miercurea, Vinerea si Sambata si in alte zile cand se face pomenirea vreunui sfant". (Epistola catre Chesarie

- Vremurile apostolice si patristice, din punct de vedere al credintei si al viziunii asupra sacrului, sunt din pacate apuse pentru marea masa a ,,crestinilor" de astazi.

- Cu toate ca sunt absolut convins ca una din marile probleme ale Bisericii este neîmpărtăşirea, trebuie sa fim inţelepti si echilibrati pentru ca altfel ajungem in situatii care devin neziditoare. Atunci când persoane care nu se impartaseau decat o data pe an sunt invitate sa se impartaseasca mai des si nu se poate asigura o pregatire responsabila, riscam sa pierdem constiinta impartasirii cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Ceea ce s-a degradat in secole de-a randul nu se poate reface decat cu intelepciune si smerenie. Tocmai de aceea lucrurile trebuie sa fie intelese intai de teologi si de preoti. Daca preotii, calugării si teologii ar ajunge la o constiinţă a nevoii impărtăşirii, cu timpul ar transmite această conştiinţă intr-un mod credibil si credinciosilor. Dacă Împărtăşirea deasă devine o modă, decredibilizăm împărtăşania. Din acest motiv, cred că împărtăşania trebuie primită în strănsă legătură cu duhovnicul. Atunci când vom avea duhovnici care vor pricepe toate acestea Împărtăşania ve fi reaşezată la locul ei, în centrul vieţii fiecărui creştin.

]- Ceea ce este esenţial când vine vorba de Împărtăşanie este modul în care Îl întâmpinăm noi pe Hristos când ni Se oferă spre împărtăşire. În I Corinteni capitolul 11 găsim scris că omul trebuie să se cerceteze pe sine şi aşa să se apropie de trupul şi sângele Domnului ! Iar în Taina Sf. Spovedanii tocmai această lucrare se realizează: cercetarea lăuntrică a creştinului pentru a-l putea întâmpina pe Hristos având casa sufletului curată.

- Aşadar, cu toate că nu există un canon care să condiţioneze cele două Taine reciproc, nu cred că Tradiţia Bisericii a greşit atunci când a aşezat Spovedania ca act premergător primirii Sf. Împărtăşanii.Iar deasa împărtăşanie va avea rod bogat numai cu binecuvântarea duhovnicului, căci ascultarea de duhovnic face minuni, dar prea puţin mai suntem dispuşi astăzi să ascultăm cu dăruire totală faţă de duhovnic lipsindu-ne astfel de multe foloase spirituale.

- Importanta e staruinta intr-o impartasanie constanta.

- Împărtăşania nu se primeşte nici rar nici des", ea trebuie să se primească atunci când credinciosul simte nevoia de a-L primi pe Hristos, după o pregătire prin spovedanie şi dezlegare prealabilă de la duhovnic.Cred că cei cu o viaţă curată pot să se împărtăşească mai des fără spovedanie, doar cu binecuvântarea duhovnicului, considerându-se că acesta îl cunoaşte foarte bine pe credincios. Totuşi o spovedanie periodică trebuie să se facă.
Am auzit de anumiţi credincioşi care se împărtăşeau aproape în fiecare dimineaţă înainte de a merge la muncă. Nu cred că este prea bună această practică, pentru că poate duce în cele din urmă la obişnuinţă sau indiferenţă, ori ştim că împărtăşania trebuie luată cu frică şi cu cutremur, după cum rezultă din rugăciunea de dinainte care trebuie rostită în gând: "Iată mă apropii de Sfânta Împărtăşanie./Şi-mpărtăşindu-mă, Doamne, SĂ NU MĂ ARZI;/Ci, curăţeştemă de toată întinarea." Cred că pentru cei râvnitori, o împărtăşanie săptămânală este mai potrivită decât una zilnică...Să nu uităm că potrivnicul ne împinge la extreme, pe unii poate la o împărtăşire prea deasă care duce la o anumită formă de inconştienţă a ceea ce primesc; iar pe cei mai mulţi la o împrtăşire prea rară, neputând dobândi astfel armele necesare în lupta cu potrivnicul, în cele din urmă, putându-se ajunge la abandonarea acestei taine prin care avem putinţa sigură de a deveni purtători de Hristos sau Hristofori.
http://dreptcanonic.amforum.net/forum.htm