View Single Post
  #61  
Vechi 10.01.2010, 14:38:56
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

Sfantul Ioan din Kronstadt

preluat de pe http://ioandekronstadt.wordpress.com/

Sfântul Ioan Serghiev din Kronștadt s-a născut la 19 oc*tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor*dică a Imperiului țarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev și al Fiodorei Vasilievna. Tânărul copil va crește sub dubla fascinație a slujbelor dumnezeiești din biserica parohială a satului și a maies*tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârșitul vieții. Din pricina unei sănătăți fragile, copilul a început să învețe acasă abecedarul cu mari dificultăți – învățătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage și el lui Dumnezeu să i se dezlege înțelegerea. Și rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuțul Vania face deci la o vârstă fragedă experiența fundamentală și care îi va marca întreaga sa existență, a puterii rugăciunii fierbinți în credință și simplitate. își înțelege și vocația vieții sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelență, preot.

La nouă ani este trimis la școala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultățile au reînceput. Separat de părinți, ironizat de colegi pentru stângăciile sale țărănești, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi și recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simțite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă și seminarul din Arhanghelsk ca șef de promoție.

Taciturn, se ruga mult și citea intens nu atât cursurile, manualele și bibliografia academică aridă, cât Viețile Sfin*ților și Comentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hrisostom, precum și inspiratele predici teologice ale mitro*politului Filaret. în discuții vorbea mult, mai ales despre smerenie și iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viața monahală nu-l atrage. îl înflăcă*rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.
Curând înțelege că impera*tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie*tatea Rusiei vremii sale.


în 1851, murind tatăl său și ră*mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du*pă o scurtă criză spirituală însoțită de depresie și deznă*dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăște să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne*cunoscută. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronștadt.Pășind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, și-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniștile și mâhnirile sale anterioare.

Om simplu și fire țărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătățile de măsură. De aceea, el și-a extrem de în serios vocația și slujirea sacerdotală.Liturghia zilnică, predarea religiei în școala primară și gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioșilor, milostenia și caritatea activă față de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi și noapte, pentru peste o jumătate de secol, viața parohului din Kronștadt. În fiecare zi se scula la patru dimineața pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi și săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele*brarea zilnică a Sfintei Liturghii și împărtășirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susținerea unei activități literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepția zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie). După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înțeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soții vor trăi toată viața ca frate și soră.


(partea 1)
Attached Images
File Type: jpg 1.jpg (21,3 KB, 2 views)
File Type: jpg 4.jpg (23,8 KB, 2 views)
File Type: jpg 6.jpg (24,7 KB, 1 views)
File Type: jpg 11.jpg (29,8 KB, 2 views)
File Type: jpg 25.jpg (28,8 KB, 2 views)
Reply With Quote