[andrei_im]

Sfantul Ioan de Kronstadt - continuare

Sfânta Liturghie părintele Ioan o celebra într-un ritm alert, interiorizat, cu cutremur mare, cu rugăciuni şi la*crimi, dar în acelaşi timp sobru şi plin de măreţie. Departe de orice pietism şi sentimentalism lacrimogen, încerca să sensibilizeze în toţi participanţii conştiinţa prezenţei mis*terului liturgic, ca dar neasemănat către oameni al iubirii lui Dumnezeu, şi intrare reală a credincioşilor la ospăţul împărăţiei Sale. „Liturghierul” aproape că nu-l mai des*chidea, fiindcă ştia pe de rost toate rugăciunile. Rugăciu*nile le rostea cu jumătate de glas, concentrat, adăugând însă foarte mult de la sine, uneori în taină alteori în auz (rugăciunile acestea adăugate pot fi citite în volumul de faţă). Ecfonisele le rostea cu ochii închişi, adâncit în sine, trăind parcă pe altă lume. întâia parte a Liturghiei era pentru el partea rugătoare, de mijlocire a sa pentru oa*meni, pentru a căror izbăvire şi mântuire se ruga lui Dum*nezeu cu patos, stăruinţă şi îndrăznire.

Odată cu cântarea Heruvicului începea al doilea suiş al Sfintei Liturghii. Pă*rintele Ioan se cufunda în meditaţie asupra adâncurilor tainei mântuirii noastre în Hristos, retrăind parcă aievea odată cu Vohodul Mare patimile Domnului Hristos: Ghetsimanii, pretoriul, Goîgota, punerea în mormânt. Adeseori îşi scotea batista pentru a-şi şterge lacrimile ce i se scur*geau tăcut pe faţă din adâncul străpungerii inimii în faţa prezenţei reale, vii şi lucrătoare, în misterul liturgic a în*suşi Domnului Iisus. înălţând inimile tuturor spre cer lao*laltă cu îngerii, se ridica odată cu ridicarea Sfintelor Da*ruri spre bucuria învierii şi venirii Lui pe sfântul altar sub chipul Pâinii şi Vinului prefăcute prin Duhul Sfânt în Tru*pul şi Sângele Domnului.

Toţi cei din biserică trebuiau să se roage împreună cu preotul chemând pe Duhul Sfânt şi rostind alături de el troparul „Doamne, Cel ce pe Preas*fântul Tău Duh…”. îndată după minunea prefacerii euharistice îi plăcea să rostească cu glas tare: „Dumnezeu S-a arătat în trup! Cuvântul trup S-a făcut!” Apropiindu-şi apoi faţa când de Sfântul Disc, când de Sfântul Potir, ros*tea, ca un prunc gângurind spre maica sa, marea rugăciu*ne de mijlocire a preotului pentru întreaga Biserică şi pen*tru toată lumea. în momentul împărtăşirii cu Sfintele Tai*ne, părintele Ioan devenea tot flacără şi se umplea până la lacrimi de o intensă bucurie duhovnicească pe care căuta zadarnic să şi-o ascundă de coliturghisitorii săi.