[andrei_im]

Sfantul Gherman din Alaska

Sfântul Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alţi nouă misionari ruşi. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American şi sămânţa din care şi-au tras seva sfinţi şi părinţi îmbunătăţiţi din vremea noastră, precum sfântul Inochentie, sfântul Petru aleutul, sfântul Iacob, sfântul Iuvenalie, sfântul Ioan Maximovici sau cuviosul părinte Serafim Rose.

Sfântul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. Nu există date sigure despre locul în care s-a născut, despre numele pe care îl purta înainte de a se călugări sau despre familia din care făcea parte. Cert este faptul că la vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sfânta Treime şi a vieţuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie şi tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta şi, când s-a trezit, rana i se vindecase.

După ce a vieţuit aproape şase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată în apropierea lacului Ladoga. În această oază veche de monahism şi spiritualitate ortodoxă a continuat viaţa sa de rugăciune şi asceză. Această mănăstire are o istorie cutremurătoare. A fost înfiinţată în secolul X de către ieromonahii Serghie şi Gherman. Între secolele XII şi XVI mănăstirea a fost ocupată şi distrusă de suedezi de 80 de ori. Şi tot de atâtea ori a fost reconstruită din temelie. Mănăstirea mai este numită şi « mănăstirea mucenicilor », deoarece vieţuitorii ei nu au scăpat de nici un atac venit din partea vremelnicelor regimuri politice. În timpul perioadei comuniste, o parte din călugări au vrut să evite transformarea mănăstirii în lagăr - aşa cum s-a întâmplat cu mănăstirea Solovăţ - şi au plecat spre Finlanda, unde au înfiinţat Mănăstirea Noul Valaam. Monahii care au rămas au fost împuşcaţi. În locul mănăstirii a fost înfiinţată o casă de invalizi şi mirenii au ocupat insula. După reînfiinţarea mănăstirii, chiar dacă părinţii au oferit familiilor stabilite forţat aici case pe continent, nici până astăzi acestea nu au părăsit mănăstirea şi ocupă abuziv chiliile monahilor. Sfântul Gherman obişnuia să plece într-un loc mai depărtat de mănăstire, loc ce până astăzi îi poartă numele – Ghermanova - să se roage şi să se bucure de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu.

În anul 1793 sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreştina pe locuitorii insulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi locuitorii majoritari aleuţi erau păgâni. Insula a devenit foarte renumită datorită comerţului cu piele de focă şi de vidră. Din această cauză, mulţi negustori ruşi s-au stabilit aici, au dezvoltat comerţul cu blănuri şi au oprimat populaţia băştinaşă. În acest context, insula avea nevoie să fie luminată de Cuvântul Adevărului Celui Viu. Misiunea a fost alcătuită din 10 misionari : arhimandritul Ioasaf - conducătorul; monahii Iuvenalie, Macarie, Athanasie, Ioasaf, Gherman; diaconii Ştefan şi Nectarie; şi doi fraţi începători - Dimitrie şi Nichita. Aceşti misionari proveneau din medii sociale diferite, dar erau râvnitori în credinţă şi dornici să propovăduiască Ortodoxia. Monahii au mers din sat în sat, au reuşit să trezească conştiinţele aleuţilor şi să-i boteze. Părintele Gherman nota într-o scrisoare : « Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de şapte mii de americani şi am săvârşit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim şi ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Îşi doresc atât de mult să se boteze, încât şi-au distrus şi şi-au ars idolii. Ne temeam că vor fi dezbrăcaţi, însă mulţumită lui Dumnezeu nu sunt întrutotul lipsiţi de bună-cuviinţă… cămăşile lor din pene coboară îndeajuns în partea din faţă… ». Bineînţeles că misionarii au fost prigoniţi şi chiar ucişi de şamanii aleuţilor, dar şi de negustorii ruşi. Deoarece roadele propovăduirii Ortodoxiei creşteau, Sinodul Rus a hotărât să numească un episcop şi să acorde insulei statutul de episcopie. Din păcate, arhimandritul Ioasaf, care fusese hirotonit episcop şi ar fi putut hirotoni la rândul său preoţi aleuţi, a murit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoţeau. Iar pe insulă au mai rămas patru misionari sub conducerea sfântului Gherman. Ei au avut de înfruntat pe negustorii ruşi organizaţi în Compania Ruso-Americană, care duceau o viaţă imorală şi se purtau brutal cu locuitorii insulei. Doar sfântul Gherman a reuşit să reziste cu credinţă în faţa încercărilor şi nu i-a părăsit pe aleuţi.

Totuşi, s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului (Spruce în engleză ; Elovoi în rusă) şi a întemeiat o misiune ortodoxă pe care a numit-o Noul Valaam – în amintirea mănăstirii sfinte de pe lacul Lagoda. Insula este situată în apropierea oraşului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băştinaşi în diferite feluri : a fost şi duhovnic, dar şi infirmier. Astfel, legătura dintre el şi fii lui duhovniceşti s-a întârit şi a dat roade bogate. A trăit în singurătate şi asceză, rodind rugăciunea şi dragostea: „Părinte Gherman, cum trăieşti de unul singur în pădure? Nu te simţi niciodată însingurat?” “Nu, nu sunt singur”, a răspuns el, “Dumnezeu este aici, şi pretutindenea. Îngerii Săi sunt aici. Este cu putinţă să fii singur, cu ei alături? Nu este mai bine să fii în tovărăşia lor decât în cea a oamenilor?” Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blînzi albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi, şi o scândură ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână". Sfântul a întărit în egală măsură şi pe albii de pe insulă, i-a ajutat să-şi conştientizeze viaţa imorală şi să se întoarcă la Ortodoxie.

Pe măsură ce a crescut în vârstă şi în sfinţenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar şi a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor şi a căpătat darul proorociei. În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi şi au strigat: « Sfântul nostru a plecat de la noi ». În alt sat, oamenii au văzut în aceeaşi noapte, pe cer, ceva asemenea unei făpturi omeneşti ce se înălţa de la Noul Valaam spre Cer. Sfântul Gherman nu a lăsat aleuţilor clădiri cu biserici, şcoli sau spitale, ci a zidit biserici vii şi credinţă în sufletele lor. Astăzi în insula Alaska toţi aleuţii sunt ortodocşi şi au preoţi care provin din rândurile lor.
În 27 iulie 1970 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă în America şi de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit în 15 noiembrie, ziua în care a adormit întru Domnul. Sunt multe minunile pe care sfântul le-a revărsat asupra locuitorilor insulei, dar şi a ortodocşilor de pretutindeni. Cuvintele lui reprezintă pentru noi toţi un îndemn spre rugăciune, spre dragoste şi credinţă : « Eu, un biet păcătos, de patruzeci de ani caut să Îl iubesc pe Dumnezeu, şi nu pot spune că Îl iubesc precum ar trebui. Să Îl iubeşti pe Dumnezeu înseamnă să te gândeşti la El pururea, să Îi slujeşti zi şi noapte, şi să faci voia Sa. Domnilor, Îl iubiţi pe Dumnezeu într-acest chip, vă rugaţi Lui adesea, faceţi întotdeauna voia Sa? »