Subiect: Codul lui Oreste
View Single Post
  #14  
Vechi 10.01.2010, 18:14:31
OmuBun
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Imi cer ieratare, daca sm indraznit sa-mi spun parerea care, subiectiv vorbint, poate fi usor interpretabila. M-am exprimat gresit si de fapt nu la acei Sfinti Parinti m-am referit eu mai sus, ci la cativa mari duhovnici pe care i-am apreciat foarte mult pentru sfatul lor extraordinar de bun si de cald la modul general, pentru ca omul sa se intoarca la credinta. Dar cu totii stim ca ispitele sunt foarte mari si printre astfel de oameni si fara sa vrea au scos sabia cuvantului impotriva vointei Lui Dumnezeu. Nu ne este noua, muritorilor, dat sa stim Adevarul, iar datoria noastra este sa ne rugam nu sa ne uitam peste gardul vecinului si cautandu-i hachite si diferente. Acelasi Dumnezeu are si el, Acelasi Mantuitor, aceeasi Sfanta Fecioara care - vrem noi, nu vrem - li se arata si lor in chip minunat, iar cel ce NU CREDE, doar pentru ca nu a fost acolo, sau nu-i permite doctrina lui sa creada, nu face nici o deosebire intre el si ateu!!! Minciuna are picioare scurte. Daca veghezi cu sufletul deschis catre Dumnezeu si nu catre cel ce conduce propria ta biserica (si el e tot un om la urma urmei) nu ai ce pierde. In fond nu asta conteaza, ci mesajul pe care aceste aparitii sau lacrimi, il transmit!
In rest sunt vorbe goale, care ne duc la razvratire, unul impotriva celuilalt. Nu am auzit de moastele cuiva care a luptat impotriva bisericilor Lui Dumnezeu! Interpretarile le dam noi, dupa cum ne convine!
Reply With Quote