Daca nu este altceva/altcineva, se poate sa o iubesti intr-un mod egoist, sa o iubesti pentru tine, sa o iubesti prea mult - eventual, o fi adorare, ceea ce se cuvine numai lui Dumnezeu (postul anterior si caderea in genunchi). O mai poti iubi si pentru ca nu vrei sa suferi, insa fara putin suferinta iarasi nu se poate spre mantuire. Si iubirea, are un firesc al ei si 'ierarhiile' ei, presupune smerenie si libertate pentru celalalt; o forma de mandrie/egoism este si aceea in care unul vrea sa iubeasca el tot, eventual si pentru celalalt. In general, orice este 'prea mult' nu-i bun.
Sfantul Antonie (daca nu gresesc), spunea de cea mai mare virtute ca fiind 'dreapta socoteala/discernamantul'. Discernamantul ne ajuta sa-l vedem pe celalalt, altfel am ramanea centrati pe noi insine, pe egoismul nostru, din care vin toate relele. Iar daca 'nu-l odihnesc pe aproapele', cum spunea parintele Teofil Paraianu, nu sunt cum trebuie. Deci, se poate si sa fie o deviere a fratiei tale in sensul celor duhovnicesti, iar ea sa fie mai echilibrata si sa sanctioneze aceasta. Doar, daca nu este altceva. Si sfaturile anterioare au fost foarte bune si pot fi puse in practica, probabil venind din experienta, insa oricum, duhovnicul este cel mai in masura sa dea sfaturi aici, ale caruia, urmate, dau cele mai multe roade.
Sa ma ierti ca poate te-ai simtit mustrat. Doamne ajuta!
|