Eu un lucru stiu, iar asta verificat pe mine personal, in urma cu 23 de ani: medicina este neputincioasa in tratarea cancerului, dar Dumnezeu (sau Natura Mama) nu are limite in privinta resurselor. Nu am si nu am avut niciodata incredere in citostatice si am cautat cat am putut sa-i conving si pe altii sa aleaga celalalt tratament. Uneori am reusit ( la cei straini) alteori nu (la cei din familie, sau prieteni). Cei din familie sau prietenii, s-au dus; strainii sunt bine! Nu stiam de tratarea cu bicarbonat de sodiu, dar de mafia medicala la nivel mondial, am aflat cu multi ani in urma. Asa cum exista interese in lumea petrolului care nu au nici un interes in aparitia autoturismului ecologic sau a resurselor ecologice, aceleasi interese sunt si pe plan medical, la mijloc fiind industrii uriase de medicamente, care si-ar pierde obiectul muncii!
Dumnezeu sa ne fereasca sa ajungem in situatia de a decide "Incotro?". Dar daca totusi ajungem, trebuie sa alegem "Natura" si nu "Medicina alopata". Parerea mea!
Sanatate!
|