Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Pai Biserica e de acord cu divortul ca urmare a adulterlui, deci practic...atat cei care aleg sa depaseasca aceasta situatie, sa aiba incredere in partener sau sa se macine cu gandurile lor, aleg in dreptul lor...dar si cei care divorteaza fac la fel de bine. Nu exista o directie corecta, si una gresita...amandoua sunt corecte!
Cred ca majoritatea pornim cu incredere in cel de alaturi, altfel nu cred ca s-ar mai casatori nimeni, insa la fel cred ca aceasta incredere trebuie sa fie si alimentata, demonstrata...pentru ca daca eu as avea o incredere oarba in sotul meu si nu as constientiza ce se intampla de fapt in jurul meu...iar sotul m-ar insela pe rupte, ar inseamna de fapt ca ar fi niste vieti paralele...dar nu impreuna, si nu unul pentru celalat.  |
Nu vreau sa para ca sustin continuarea casatoriei in cazul adulterului. Dupa puterile si intelegerea fiecaruia.
Dar ma oripileaza usurinta cu care se vorbeste despre divort, in general.
Cred ca sunt lucruri mult mai grave decat adulterul (din perspectiva eternitatii, desigur) care se pot intampla intr-o familie.. cum ar fi avorturile. Dar lumea nu se infioreaza de asa ceva!
Cat despre incredere.. nu ma refer la incredere in sensul ei uzual (cum spui tu).
Increderea in cel de alaturi este o prelungire/reflectare a increderii acordata noua de Hristos. Nu pot eu sa vin si sa spun ca cel de alaturi este rau/pacatos (sau mai rau decat mine), ca nu se va schimba niciodata etc. Este mai profitabil sa gandesti ca cel de langa tine este un om esentialmente bun, dar care nu face lucruri tocmai bune. Il ajuta si pe el, te ajuta si pe tine.
(In fine, poate gresesc, dar astfel incerc sa percep realitatea si ma feresc de multe batai de cap si suparari inutile.)