Citat:
În prealabil postat de anna21
Nu vreau sa para ca sustin continuarea casatoriei in cazul adulterului. Dupa puterile si intelegerea fiecaruia.
Dar ma oripileaza usurinta cu care se vorbeste despre divort, in general.
Cred ca sunt lucruri mult mai grave decat adulterul (din perspectiva eternitatii, desigur) care se pot intampla intr-o familie.. cum ar fi avorturile. Dar lumea nu se infioreaza de asa ceva!
Cat despre incredere.. nu ma refer la incredere in sensul ei uzual (cum spui tu).
Increderea in cel de alaturi este o prelungire/reflectare a increderii acordata noua de Hristos. Nu pot eu sa vin si sa spun ca cel de alaturi este rau/pacatos (sau mai rau decat mine), ca nu se va schimba niciodata etc. Este mai profitabil sa gandesti ca cel de langa tine este un om esentialmente bun, dar care nu face lucruri tocmai bune. Il ajuta si pe el, te ajuta si pe tine.
(In fine, poate gresesc, dar astfel incerc sa percep realitatea si ma feresc de multe batai de cap si suparari inutile.)
|
Pai eu de exemplu nu ma refer la a afirma cu usurinta " Sotul meu este un mare pacatos, vreau divortul!"...eu cred ca oamenii trec diferit prin astfel de situatii dificile, unii pot trece, altii nu...e vorba de puterea noastra sufleteasca si de cum ne percepem casnicia, sau cum ne simtitm in cadrul ei.
Na, eu nu sustin divortul, dar sustin totusi corectitudinea si luarea in considerare a celui de alaturi...si eu sincer spun ca in opinia mea nu credinta in Dumnezeu este neaparat cea care ii determina pe toti sa ierte divortul, ci iubirea...ori daca un om simte ca ii moare sufletul cand afla asa ceva si stie ca nu va mai putea privi in ochii celui de alaturi, incearca si simte ca totul s-a rupt in sufletul lui...atunci mi se pare corect pentru el/ea sa divorteze, dar chiar si pentru celalalt...
Cred ca exista oameni care nu pot invata din greseli atunci cand greselile le sunt acceptate constant...si nici nu realizeaza poate ca ar trebui sa invete ceva...