Citat:
În prealabil postat de fbronnie
Dragostea nu e o cadere. E un dar. Eu ca atee recunosc acest dar si ma bucur de el. La fel cu odihna - aceea mi-o fac singura prin faptul ca nu imi muncesc mintea si sufletul cu rugi nesfarsite si cainte pentru pacate pe care nu le-am savarsit.
Voi nu va dati seama ca sunteti cei mai mari dusmani pe care ii aveti? Voi va faceti viata imposibila si ii dispretuiti pe aceia care se pot bucura si pot trai linistit in aceasta viata, fara frica, fara gand de rascumparare intr-o alta viata. Nici Satana nu v-ar putea chinui asa cum o faceti voi insiva. Pacat.
|
Interesant punct de vedere...dar totusi sunt anumite nuante in ceea ce exprima unii aici, si anume smerenia in fata lui Dumnezeu si dorinta constanta de a evolua duhovniceste..pentru ca cei care care simt ca nu mai au nevoie de nimic, nici nu mai au motivatia si dispozitia reala de a evolua, de a deveni mai buni ( pentru ca oricum nimeni nu este perfect)...cam asa inteleg eu sentimentele lor!