În prealabil postat de Imogene
"Mai exista un sir intreg de idei ce tin mai mult de meditatia asupra subiectului decat de text si de nedumeririle pe care le provoaca textul. Sa luam imaginea judecatii infricosatoare dupa cum ne-o descrie Apostolul Pavel ( e adevarat, nu una generala, ci luata din diferite locuri ale epistolelor sale). Va fi Judecata, iar Judecator va fi Hristos - va fi insa aceasta judecata asemanatoare cu o judecata normala, echitabila? In orice tara normala exista o instanta legislativa, care elaboreaza legi in baza unei oarecare dreptati, posibil, a unei dreptati doar dintr-un anume punct de vedere, insa, oricum, in baza unor principii; apoi este judecatorul, care nu este implicat in emiterea legilor si nu poate schimba aceasta lege, ci doar sa o aplice; este acuzatorul, este avocatul si este acuzatul. Iar acum sa ne gandim daca are acest cliseu ceva in comun cu imaginea noastra despre Judecata lui Dumnezeu? Legiuitorul este Dumnezeu, judecatorul-iarasi Dumnezeu. Avocatul nostru este Hristos, si daca e sa judece intregul neam omenesc, atunci si unul dintre inculpati va fi Fiul Omului, Iisus din Nazaret...Cum vi se pare aceasta imagine? Desigur, Pavel nici nu s-a gandit vreodata sa ne infatiseze Judecata in aceasta ordine, insa daca tot vrem sa vorbim despre justitie in forma omeneasca, iata, avem justitie: cine pe cine va judeca la aceasta judecata, cine pe cine va condamna? Cine a facut legea?
Si inca: esenta Imparatiei lui Dumnezeu este dragostea; esenta imparatiei intunricului-ura, lipsa dragostei. Imaginati-va, asadar, Imparatia lui Dumnezeu in care au intrat albisorii, iar negrisorii au ramas afara - oi si capre sa le zicem. Cum le va fi oare oilor in Imparatia lui Dumnezeu? Cand judecam teoretic: "oi si capre"-nu prea ne facem emotii, intrucat nu am fost niciodata nici oaie, nici capra. Dar daca e sa ne imaginam real: pe tine, te-au lasat, bunaoara, sa intri in Imparatie , iar pe sotul tau, pe mama ta sau pe sora ta i-au repartizat in imparatia intunericului-cum iti va fi oare tie in Imparatia lui Dumnezeu? Sa iesim din aceasta incurcatura cum a facut-o Toma din Aquino (zicand ca acolo vom intelege ca Dumnezeu e drept si ca tot ce face este cu dreptate) nu este posibil, nu este suficient pentru ca eu voi spune, poate, ca Dumnezeu este dreptate in toate, insa sufletul mi se frange totusi. Iar daca nu se frange , inseamna ca dragostea din mine nu e chiar atat de multa din moment ce pot sa uit de ai mei, de cei mai apropiati, de cei ce au fost sangele si trupul vietii mele, doar pe motiv ca am nimerit in rai. Daca e sa ne imaginam asta (stiti, eu gandesc foarte primitiv, ati remarcat deja, probabil): in centru se va situa Dumnezeu, Care este dragoste, care i-a creat pe toti din dragoste, Care spune la sfarsitul cartii lui Iona: Iata, tu plangi pentru un vrej ce a crescut intr-o noapte, Iar Eu sa nu plang pentru un oras intreg pe care Insumi l-am creat?-in mijloc va sta Dumnezeu Care este Dragostea desavarsita, care se va gandi nemangaiat la cei ce au ramas in afara. Apoi urmeaza, in cercuri concentrice, oameni cu dragoste tot mai putina. Acestia vor fi tot mai calmi. Se pare ca cei mai linistiti vor fi cei din margine. Acestia vor privi peste umar si vor exclama bucurosi:"Slava Domnului, nu sunt acolo! (la fel ca si oamenii care se grabesc sa prinda autobuzul si nu au ramas jos.) Acestia sunt unicii, dupa parerea mea, carora le este "bine". Iertati-ma, aceasta este o teologie proasta, insa acesta este modul in care vad eu lucrurile."
Mitropolitul Antonie Al Surojului - Despre credinta si indoiala
|