Citat:
În prealabil postat de mihaelamir
Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.
|
Pai cum ce se intampla, asta este stilul de viata cu care a fost educat de la parinti, dragostea se invata de acasa in primul rand.
Nu a fost asa inainte sa apara copilul? Pai cred ca este destul de evident ca nu si l-a dorit, iar in ziua de azi femeile cand se uita la un barbat le iau pe toate in calcul mai putin ce e important pentru o casnicie nu..
Macar copilului tau sa nu-i lasi aceeai mostenire pe care a primit-o tatal lui..