am citit toate postarile de pana acum. e adevarat si pe mine ma preocupa aceste lucruri.inca foarte mult. dar in acelasi timp imi provoaca o durere imensa. mi-e greu sa ma gandesc la vremurile acelea.
multi din cei care ati postat sunteti baieti/barbati. eu sunt mama. mama a trei copii mici. vb cineva de martiriul brancovenilor. foarte frumos. mi-a placut dintodeauna. m-a emotionat mereu. acum, cand exista sansa sa mi se ceara si mie asa ceva ma ingrozesc. Il iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul, dar imi iubesc si copiii.cu mintea si inima de acum nu cred ca voi rezista sa fug cu copiii prin munti, sa traiesc cu radacini si sa ii vad murind de foame. nu am putere, nu am curaj . e adevarat, nu am nici credinta destula. nu stiu ce va fi atunci.
sf lavrentie al cernigovului spunea ca in zilele acelea Dumnezeu va trimite boli in trup, boli firesti, care vor avea menirea sa ii curete pe cei ravnitori, dar slabi.uneori ma gandesc ca poate aceasta va fi si soarta mea.
se vb despre martiriu. dar eu intreb: cati parinti de copii mici pot vb despre asa ceva?cati mai au taria lui Brancoveanu. fiti sinceri cu voi insisi...
frumos a zis cineva mai devreme:sa nu ne credem martiri, sa incercam sa fim crestini.
Dumnezeu le va randui pe toate dupa marea sa bunatate si dupa multimea credintei noastre
datoria noastra e sa ne rugam, ca sa ne intareasca Dumnezeu ptr vremurile ce vor veni...
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
|