Stateam eu intr-o zi si ma uitam la TV, la o emisiune despre viata dupa moarte, in care se vorbea atat de frumos si de convingator, incat mi-am spus: "Bine, bine, toate bune si frumoase, dar ce m-oi face eu cand voi auzi ca imi moare cineva?" In paranteza fie spus, nu cunosteam cum e sa imi moara cineva drag. Ma duc apoi in camera si ma uit la telefon, primisem un mesaj:"A murit X", X fiind un om drag, caruia am a-i multumi pentru multe, dar in special pentru lectia de nemurire pe care mi-a servit-o, cand il prohodeau la ceas de seara:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=331
Aceasta a fost prima mea intalnire cu moartea cea adevarata. Am mai avut o intalnire, cand era cat pe ce sa se prapadeasca bunicul, i se ridicase din senin tensiunea, avea o criza si incepuse sa se sufoce si sa horcaie... striga disperat sa ii aprindem lumanarea... a dat Dumnezeu de a scapat! A doua zi m-am dus sa il vad la reanimare si asistentele erau tare mirate ca vine cineva sa il vada "pe batranul ala care trebuia sa moara azi-noapte"... atunci am invatat puterea rugaciunii, care este mai puternica decat moartea.
Dar cand ne vine ceasul, ne ducem toti. Si conteaza in ce stare ne ducem. La cei 21-22 de ani ai mei, niciodata nu mi-am pus la modul serios problema ca am sa mor main, dar mi-as dori ca moartea sa ma prinda pregatita... si as avea aceeasi dorinta a celui care mi-a daruit lectia de nemurire, sa ramana cineva in urma mea care sa imi aprinda o lumanare si sa faca pomenirea.