Citat:
Īn prealabil postat de Noesisaa
Dar Anca, eu stiu ca, calugaria nu este calea obisnuita spre care suntem chemati toti, nu? Poate gresesc, dar a fi calugar nu este neaparat idealul vietii crestine, ci doar un fel de a duce o viata crestineasca spre mantuire, nu?
Ca oameni care nu avem de gand sa ne calugarim, nu simtim nici un fel de chemare spre calugarie, de ce ne-am lua ca exemple pe sihastrii zavorati, sau de pe Muntele Athos, sau mai stiu eu ce fel?
Spui ca la manastire a fi neingrijit e semn de smerenie (bun, eu nu sunt de acord cu asta), dar in viata noastra, a celor din afara manastirii, nu este nici pe departe un semn de smerenie. Si atunci care-i legatura?
Si din nou, aici nu vrobeam nici de parul calugarilor, nici de barbati, ci de femei si tinuta lor.
|
Si calea spre mantuire este una ingusta.
Avand in vedere ca Sf. Apostol Pavel spune ca ar trebui sa fim asa, adica feciorelnici cu totii, trag concluzia ca si calugaria este pentru toti. "Dar din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa, si fiecare femeie, barbatul sau".
Am constatat obiceiul de a se sari peste primul verset: "Cat despre cele ce mi-ati scris, bine este petnru om sa nu se atinga de femeie", facand abstractie de el. Dar daca nu sarim peste acest verset, vom constata vrand-nevrand ca tocmai calugaria este cea, la care suntem chemati cu totii. Ca nu putem, este altceva.
Sa revenim la legatura dintre par si smerenie. Pentru cel aflat in afara manastirii, un par neingrijit este un par spalat, dar necoafat, deci lasat asa cum il are de la Dumnezeu.
Faptul ca tu, sau eu nu suntem de acord cu anumite lucrui, nu inseamna nimic, caci nu noi stabilim normele si parerea noastra are repercusiune doar asupra noastra personal.
In rest, e bine sa tinem cont de firul discutiei, sa vedem ce a afirmat unul si altul; din cand in cand mai exista si explicatii menite sa aduca lumina asupra temei in discutie, dar mai pe ocolite.